Ce?
Un atelier introductiv în știința ocultă a astrologiei pornind de la astrologia natală. Vom studia o hartă natală pentru a înțelege ce reprezintă semnele zodiacale și planetele în astrogramă. Vom sesiza astfel motivul pentru care ceea ce ni se prezintă la horoscop are rareori sens. Informațiile prezentate în cadrul acestui curs pot ajuta participanții să își clarifice prioritățile în viață, în funcție de punctele lor forte și domeniile care necesită armonizare.

Cu cine?
Mă numesc Andrea Tünde Takács – Andi între prieteni – și sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă creativitate și frumusețe pe lumea asta. Am studiat limbi străine la facultate și master după care am trecut la design vestimentar. Mai nou lucrez ca PR în domeniul modei, dar am îndeplinit diferite roluri creative până acum, de la traducător, tehnoredactor, profesor, bibliotecar, manager corporatist, actor, fashion designer sau acro-yoghin până la astrolog.
Pasiunea pentru astrologie o aveam dintotdeauna, dar am început s-o studiez mai serios acum 4 ani, prin intermediul a diferite cursuri, mentori, simpozioane și cărți. Astfe a ajuns să reprezinte pentru mine un fel de psihologie spirituală care ne ajută să ne dezvoltăm în direcția menirii noastre.

Cu ce?
Cu entuziasm și curiozitate. Eventual puteți aduce și un caiet de notițe dacă vreți să vă fixați informația în scris.

Când?
Luni, 9 ianuarie 2017, de la 20:00 la ScoutHouse

Locurile disponibile sunt limitate, în funcție de capacitatea sălii. Acestea se vor ocupa la fața locului după principiul “primul venit, primul servit”. Număr de locuri disponibile pe scaun: 50.

Donaţia ta ajută incubator107 Cluj să crească și ne răsplătește meşterul. Sugerăm o donație de 15 lei pentru atelier.