01 octombrie Zilele Filmului Maghiar

Joi, 01 octombrie 2015, Cinema Victoria, str. Eroilor,  nr. 51

Intrarea liberă

Zilele Filmului Maghiar – festival aflat la ediția cu numărul 15

Nouă lungmetraje, peste 50 de scurtmetraje, șase documentare, proiecții de film pentru copii, precum și evenimente speciale vor avea loc în cadrul Zilelor Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2015.

Evenimentul organizat de Asociația clujeană Filmtett se va desfășura între 30 septembrie și 4 octombrie în 12 orașe.

Producții maghiare recente vor putea fi vizionate în Cluj-Napoca, care este “cartierul general” al festivalului, precum și în Oradea, Baia Mare, Bistrița, Sibiu, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Covasna și, pentru prima dată în acest an, în Zalău și în Arad. Proiecțiile vor avea loc în case de cultură, în sinagogi sau fabrici transformate în centre culturale, în librării, în câteva cinematografe, precum și în aer liber (cinema în aer liber cu parcare, la Odorheiu Secuiesc).

Între lungmetrajele proiectate în cadrul festivalului se numără și Orașul Câinilor, regizat de Mundruczó Kornél, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, cinefilii vor putea viziona producția Liza, zâna-vulpe (regia: Mészáros Károly), multipremiată la festivaluri internaționale de film fantastic, precum și un recent succes de public în Ungaria: Argo 2. În categoria documentare, de neratat sunt Sentință în Ungaria, o producție controversată, precum și Supraviețuire sau serviciu public? Mikó Imre și Securitatea, dar și filmele Rană și Copiii lui Cain.

Un alt punct important din programul festivalului este Filmgalop, competiția scurtmetrajelor maghiare din Transilvania, care se desfășoară în premieră.

Program:

16:30 Scurtmetraje maghiare

Szilágyi Fanni: Kamaszkor vége (2015, 9′, subtitrare: EN)

Lichter Péter: Rimbaud (2014, 20′, subtitrare: EN)

Vácz Péter: James – All I’m Saying (2014, 4′)

Szirmai Márton: Expediția (2014, 11′, subtitrare: EN)

Lakos Nóra: M-aş întoarce pentru o zi (2014, 7′, subtitrare: EN)

18:00 Cakó Ferenc – Selecţie retrospectivă

Cakó Ferenc: Dózsa 1514 (2014, 14′)

Cakó Ferenc: Scaunul (1978, 9′)

Cakó Ferenc: Ad astra (1982, 2′)

Cakó Ferenc: Autotortură (1983, 7′)

Cakó Ferenc: Ab ovo (1987, 7′)

Cakó Ferenc: Cenuşă (1994, 7′)

Cakó Ferenc: Labirintus (1999, 8′)

Cakó Ferenc: Viziune (2000, 9′)

Cakó Ferenc: Vulpea şi corbul (2003, 11′)

Cakó Ferenc: Hei S.O.S. (2005, 9′)

Cakó Ferenc: Chip (2009, 6′)

Cakó Ferenc: Atingere (2010, 6′)

Întâlnire cu publicul

20:00 Lungmetraj

Török Ferenc: Insula nimănui (2014, 93′, subtitrare: RO, 12+)

Întâlnire cu publicul

22:00 Lungmetraj

Orosz Dénes: Coming Out (2013, 96′, subtitrare: EN, 12+)

Intrarea este liberă la toate proiecţiile şi evenimentele speciale din program. Marea majoritate a filmelor rulează cu subtitrare în limba română sau engleză. Mai multe informații despre programul și locurile de proiecție din cadrul Zilelor Filmului Maghiar puteți afla accesând websiteul evenimentului: http://www.zilelefilmuluimaghiar.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.