01- 15 octombrie 2020, ora 18:00, Cluj Art, str. Paul Chinezu, nr. 4

Intrarea liberă

Expoziția Axis Mundi

Cluj Art împreună cu pictorul bucureștean Edward Constantin vă propun o evadare într-un Cosmos al creației artistice, care are ca temă centrală Axa Lumii, ca punct de legătură între artist – creație – public.

Vernisajul expoziției de pictură Axis Mundi va avea loc joi, 1 octombrie 2020, de la ora 18:00, iubitorii de artă vor fi purtați în călătoria cosmică la galeria Cluj Art, situată pe strada Paul Chinezu, numărul 4, cu ajutorul curatorului Demostene Șofron.

Edward Constantin revine pe scena artistică după o pauză de 10 ani, timp pe care l-a dedicat pentru regăsirea spirituală, alegând să împărătășească cu publicul clujean fragmente ale universului său interior materializate prin culorile și liniile perfect îmbinate pe suprafața pânzelor. Axis Mundi – un termen enigmatic în care, se spune, că își iau originile toate fundamentele religioase și filosofice ale lumii. Mircea Eliade considera că Axis Mundi sau Axa Lumii leagă pe verticală cele trei nivele sau aspecte cosmice: Celestul, Terestrul și Subteranul. Conform acestei afirmații, Axa Lumii străbate prin timp și spațiu popoarele, culturile acestora, religiile și societățile umane, fiind conceptul transcultural care unește toate vechile civilizații din perspectiva mitologică. Din punct de vedere științific, Axis Mundi este o structură cunatică cu rol de transformare a energiilor divine din Univers și aduse pe Pământ, mai apoi fiind răspândite prin diverse forme pe care fiecare civilizație le înțelegea în funcție de gradul său de evoluție. Se spune că această Axă există și în Carpații noștri, iar eroii basmelor românești, precum Harap-Alb sau Făt-Frumos, care parcurgeau propriul drum inițiatic, acesta fiind conectată spiritual și energetic cu Axa Lumii, evoluau atât cât înțelegea și putea să realizeze fiecare erou.

Edward Constantin a absolvit Universitatea de Arte din București, promoția 1999, lucrările sale au fost apreciate de critici de artă, precum Radu Ionescu sau Silvan Ionescu. Câteva cuvinte ale acestora: „Fascinat de spațiu, Edward Constantin nu-l restituie cu mijloace tradiționale, ci cu distorsiuni și extensii, am spune, non-euclidiene.

Imaginile lui se alcătuiesc din rezonanțe, vibrații de tonuri luminoase și reci, dar cu “ape” de borangic și din trasee de “geometrie secretă”, funcție a unei axe principale, niciodată centrate, ci alimentând aproximarea unei stări intuitive și nelimitarea față de fereastra pânzei.” – Silvan Ionescu. „Lucrările dezvăluiau năzuința de a redescoperi ordinea lăuntrică, geometrică a lucrurilor. Edward Constantin a dobândit un simț mai sigur al simplificării, expresia lui e mai lapidară și nu-i rămâne, cred, decât să cântărească, la fel de atent, formele reduse la esență de a se adresa drept si convingător privirii.” – Radu Ionescu.

Expoziția Axis Mundi ramane deschisa spre vizitare pana în data de 15 octombrie 2020.