1-3 iulie Campionatul National de Gimnastica Artistica

01 – 03 iulie 2016, ora 16:00, Sala Polivalenta, Aleea Stadion

Pret bilet: 10 lei

Campionatul National de Gimnastica Artistica – a 69-a editie

În 1947, la Reșița, debuta prima ediție a Campionatului Național al gimnasticii artistice, ajuns acum în fața celei de a 69-a ediții, după ce a parcurs un drum lung, dar care a permis afirmarea unor ”alergători de cursă lungă” spre consacrarea valorilor gimnasticii românești.

După 36 de ani, gimnastica națională se întoarce la Cluj – aici au mai avut loc edițiile din 1965, 1967, 1969, 1971, 1976, 1979, 1980 -, de această dată într-o nouă și modernă sală care, în 2017, va găzdui și ediția jubiliară feminină a Campionatelor Europene.

Se vor afla în competiție pentru titlurile masculine și feminine ale ediției 2016 a Campionatului Național Individual Open și Campionatului Național al Reprezentativelor de Club aproape 80 de gimnaste și gimnaști, pe ale căror cărți de vizită cei mai mulți dintre concurenți au înscrise titluri și olimpice, mondiale sau continentale și, nu în ultimul rând, naționale, reprezentând 15 cluburi.

http://www.romgym.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.