1 aprilie Lumineaza albastru pentru autism

01, 02, 05 aprilie 2016, ora 11:30, Cluj-Napoca

Lumineaza albastru pentru autism

Sute de clădiri importante din lume vor fi iluminate albastru în 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului
Pentru a atrage atenția asupra acestei afecțiuni sunt programate mii de activități în întreaga lume

Data de 2 aprilie marchează în întreaga lume Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. În această zi, în toată lumea, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra afecțiunii care atinge una din 100 persoane și despre care publicul larg este în continuare prea puțin informat. Cu această ocazie sunt celebrate și talentele unice și abilitățile deosebite ale persoanelor cu autism din întreaga lume.

La Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania (AAT) a pregătit o serie de evenimente unde sunt așteptate persoanele de orice vârstă care doresc să-și exprime solidaritatea cu familiile ce au în componență o persoană afectată de autism sau care vor să contribuie la campania de conștientizare a clujenilor.

Vineri, 1 aprilie

Între orele 11.30 și 14.30 va avea loc „Ziua Porților Deschise” la Centrul de zi al AAT, pe str. Ghe Marinescu nr. 84-86. În același interval orar, în colaborare cu Biroul pentru Studenți cu Dizabilități al Universității Babeș-Bolyai și Școala de Dresaj Canin Pet Joy, copiii și vizitatorii centrului vor participa la activități de jocuri, dog-dancing, agilitate și interacțiune cu animalele, supervizate de specialiști ai instituțiilor participante.

La ora 12.00 jurnaliștii sunt așteptați la Conferința de presă unde se vor prezenta realizările de anul trecut, cele mai importante proiecte ale AAT aflate în derulare și se vor anunța obiectivele pentru activitățile viitoare.

Între orele 13.00 -14.00, Dl. Mugur Pop reprezentantul asociaţiei Descoperă Natura, va susține o prelegere cu tema: „Călare spre inima ta – călătoria spre sine” – dedicată părinţilor şi specialiştilor interesaţi de terapia asistată de cai.

Sâmbătă, 2 aprilie

Începând cu ora 17.00, la Turnul Croitorilor va fi organizat evenimentul cu titlul ”Culoare şi Muzică de poveste”

Programul evenimentui:
pictoriţa Ramona Raus, prietena de suflet asociaţiei ne va încânta cu un vernisaj de pictura. Lucrările expuse vor face obiectul unei “silent auction”,iar toate fondurile obtinute din vânzarea lucrărilor vor sprijinii activităţile asociaţiei.
degustare de vin, moment realizat în colaborare cu ArtVinium ca partener și organizator al WineUp Fair in Transylvania
recital muzical sustinut de Mara Prună, copil cu sindromul Asperger, care va interpreta compoziții muzicale proprii, constituindu-se în glasul copiilor cu autism din cadrul asociației
expoziție de colaje în albastru, realizate de grădinițele și școlile partenere.

La ora 19.30, copiii care fac terapie în cadrul asociației, însoțiți de părinți, bunici, specialiști și voluntari, împreună cu prieteni ai AAT, se vor întâlni în fața Casinoului din Parcul Central, unde vor împărți materiale informative despre autism. Rugăm clujenii să ni se alăture.

La ora 20.00 studenţii de la Academia de Muzica G. Dima din Cluj-Napoca, clasa de operă coordonată de Lect.Univ. Dr. Ina Hudea, vor interpreta un fragment din opera “Elixirul dragostei”, de G. Donizetti. La pian va acompania Lect.. Univ.Dr. Lizbeth Tetrade.

De la ora 20.30, Casinoul va fi iluminat albastru, cu sprijinul companiei Energobit și al Primăriei Cluj-Napoca și vor fi lansate 100 baloane albastre.

Marți 5 aprilie

Între orele 18.00 – 20.00 va fi organizată o seară de film tematic, la Cinema Mărăști, marcând ziua de 2 Aprilie în rândul comunității. Va fi vizionat filmul “Iubire Imposibila”, o poveste inspirata din viata a doi tineri cu Sindrom Asperger, o forma de autism, a caror disfunctionalitati emotionale ameninta sa saboteze inceputul relatiei lor romantice. Intrarea este libera.

Autismul este o tulburare complexă, neurobiologică, ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul persoanei. Autismul transcende toate graniţele sociale, culturale şi geografice şi este considerat o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere. Reprezentanții Autism Transilvania cheamă la solidaritate și la înțelegerea impactului remarcabil pe care incluziunea socială, accesul la educație și intervenții specializate îl au asupra dezvoltării și maximizării potențialului fiecărei persoane cu autism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.