1 iulie Traviata

Sambata, 1 iulie 2017, ora 21:30, Piata Unirii, Cluj-Napoca

Traviata, de Giuseppe Verdi

Spectacol realizat în cadrul Proiectului „Opera Aperta” 2017, susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj

Operă în trei acte pe un libret de Francesco Maria Piave, după romanul Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul

O poveste eternă despre iubire și pasiune – aceasta este La Traviata, veritabila capodoperă semnată de Giuseppe Verdi. Desăvârșita creație verdiană, una dintre cele mai emoționante și fascinante opere ale tuturor timpurilor, ne atrage în Parisul burghez, unde iubirea dintre Violetta Valéry și Alfredo Germont se conturează, intensificată de seducție, suferință și sacrificiu.

Libretul semnat de Francesco Maria Piave a fost de la început unul ademenitor și captivant pentru public, fiind inspirat de dragostea înflăcărată dintre scriitorul Alexandre Dumas- fiul și curtezana Rose Alphonsine Plessis, redată în romanul autobiografic „Dama cu camelii”.

Alături de bogata însemnătate simbolică și spirituală intrinsecă a capodoperei, La Traviata reprezintă pentru Opera clujeană cea mai recentă producție pusă în scenă aici și spectacolul care a deschis cu strălucire, pe data de 1 octombrie 2016, Stagiunea lirică 2016-2017, cea de-a 97-a din istoria primei instituții lirice înființate în țară. În regia distinsei doamne Nadine Duffaut, povestea Violettei și a lui Alfredo se conturează printre decorurile realizate de Emmanuelle Favre și a costumelor create de Gérard Audier, alături de întreaga lor echipă de creație, sosită din Franța pentru a oferi un spectacol sublim publicului clujean.

Premiera absolută a operei verdiene a avut loc pe 6 martie 1853, la Teatro di Fenice, fiind recunoscută pentru istoricul său palpitant și lansarea puternic influențată de cenzura anilor 1800. Modernitatea subiectului său ajută, însă, actuala montare a operei verdiene care a fost replasată curajos de echipa regizorală spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul unei petreceri la deja celebrul hotel parizian de lux Lutetia.

Bagheta îi este oferită dirijorului pentru primele acorduri și magia prinde viață…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.