1 iunie Art in the park

Luni, 01 iunie 2021, ora 11:00, Casino Parcul Central, Cluj-Napoca

Participarea gratuită

Art in the park

Vă invităm cu bucurie marți, 1 iunie 2021, între orele 11.00-14.00, în Parcul Central, Cluj-Napoca, pe esplanada Casino Centrul de cultură urbană, la o serie de activități artistice gratuite, dedicate zilei de 1 iunie!

Art in the park se dorește a fi o intervenție artistică în spațiul parcului prin reconceptualizarea expozițiilor clasice de artă și o implicare a întregii comunități în realizarea unei picturi colective.

Începând cu ora 11.00 veți avea ocazia să asistați la o demonstrație de pictură, în cadrul căreia, câțiva dintre copiii care participă la cursurile de artă din cadrul Art Point Studio vor face dovada măiestriei lor, pictând în fața publicului.

Vă așteptăm alături de noi ca să descoperim împreună lucrarea care ne-a inspirat în această activitate.

A doua acțiune în care dorim să implicăm toți copiii care trec prin parc, poate chiar și pe părinții acestora, este de a realiza o pictură colectivă, pe o pânză de mari dimensiuni, pe care este un mesaj ascuns, care va fi dezvăluit la finalizarea picturii.

A treia activitate la care vă invităm este o instalație colectivă surpriză, care cu siguranță îi va încânta pe toți cei prezenți.

Pe tot parcursul activităților, participanții vor fi ghidați de Elvira Bozga și Ada Nicolaescu, artiștii plastici coordonatori ai activităților Art Point Studio și de studenți de la Facultatea de artă din Cluj-Napoca, care s-au oferit voluntari.

Ne bucurăm că orașul a revenit la viață și că avem posibilitatea să oferim o experiență inedită celor care vor fi prezenți în Parcul Central de 1 iunie !

Evenimentul se va desfășura conform cu normele de siguranță în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *