Duminică, 10 ianuarie 2021, ora 08:00, Strada Baba Novac, Cluj-Napoca
Expozitia What women read
Atenție la punctuație”!“
O abordare convențională ar fi pornit de la următoarea sintagmă: „noi am întrebat femeile ce citesc ca să nu trebuiască să o faci tu”! Noi însă îți prezentăm ce citesc femeile pe care le cunoaștem ca să îți stârnim curiozitatea să faci același exercițiu de cunoaștere și cu femeile din viața ta.
E ceva magic în lectură!
Proiectul nostru fotografic a fost și un exercițiu de recunoștință pentru respectarea dreptului la educație. E un drept câștigat prin eforturile multor femei extraordinare care au făcut activism în secolele anterioare. E meritul lor că i-au făcut pe cei care dețineau puterea politică să înțeleagă că societățile prosperă grație educației femeilor. Am auzit cu toții de vrăjitoarele din Evul Mediu arse pe rug, nu-i așa? Ele au fost printre primele femei care au suferit pentru că se credea că știau prea multe… Iar până nu demult, femeile nu au avut acces la biblioteci și universități, scopul fiind acela de-a rămâne supuse, fără a pune întrebări sau a avea puterea să se revolte. Proiectul nostru amintește astfel că în unele locuri acest lucru nu s-a schimbat. Există și acum, în secolul XXI, societăți ultraconservatoare, fundamentaliste, religioase sau de alt tip, care neagă dreptul femeilor la educație. Expozitia What women