11 decembrie Concert Caritabil de Crăciun

Marti, 11 decembrie 2018, ora 18:30, Biserica Piaristă, str. Universităţii,nr. 5

Concert Caritabil de Crăciun

Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România prin Secretariatul General din Cluj organizează pentru al doilea an consecutiv Concertul Caritabil de Crăciun 2018 la care sunt așteptați toți cei care iubesc muzica și vor să susțină programe sociale pentru copii, ale unor ONG-uri din Cluj.

Program
Grupul vocal MiniMi, coordonat de profesoara Cătălina Prichici s-a înființat în octombrie 2017 și e compus în această seară din copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 11 ani. Copiii cântă săptămânal în cadrul Clubului de muzică MiniMi și au două concerte anuale, unul de vară și unul de Crăciun. Cel mai recent eveniment la care au participat este „Ora Pământului 2018” alături de alte coruri din toată țara, eveniment organizat de Cantus Mundi.

În această seară aceștia vor interpreta:
1. Omul de zăpadă
2. Let it snow
3. Once upon a December
4. Vine Moș Crăciun
5. Cum ar fi să vină și vara Moș Crăciun!

Asociația Music Camp International organizează tabere de zi în orașele mari ale României pentru copii din toate mediile sociale. Scopul asociației este dezvoltarea educației muzicale a copiilor care provin atât din școlile de masă, cât și din cele cu program special. Asociația oferă tuturor copiilor posibilitatea de a încerca un instrument și de a-și dezvolta potențialul artistic. Din anul 2015, asociația derulează un program de tip afterschool, numit PLUS în școlile din Cluj unde, pe lângă suportul educațional în ceea ce privește efectuarea temelor, copiii au oportunitatea de a învăța instrumente muzicale și de a face parte dintr-un cor.

Astăzi seară copiii vor interpreta la vioară, violă și violoncel:
1. Joy to the world (E bucurie-n lume azi)
2. O, ce veste minunată!
3. On this still silent night
4. Praznic luminos

Organizația Creștină Something New este prezentă în această seară cu un grup de copii cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani, care participă săptămânal la activitățile educaționale pe care le desfășoară în cadrul Centrului de Zi din Cluj. 2 zile pe săptămână aceștia fac acolo temele, iar vinerea desfășoară activități recreative.

În această seară copiii vor interpreta:
1. Într-un sat ne-nsemnat
2. A sosit Crăciunul
3. Îngeri mii din ceruri

Alfa Band, s-a formata în decembrie 2016 și este susținută de Asociația Alfa Grup. Trupa e formată din adolescenți și adulți sensibili și talentați: Mirabela, Bianca, Andrei și Florin, încântați să ne colinde și anul acesta și care vor interpreta:

1. Suntem 3 Crai din Răsărit (grup)
2. Noapte de Crăciun (Andrei)
3. Din an în an (Andrei)
4. Doar odată-I Crăciunul (Florin)
5. Galbena gutuie (Mirabela)
6. Cântec pentru Isus (grup)

Vă așteptăm cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.