12 februarie Lansare de carte – Diavolul in Paradis

Vineri, 12 februarie 2016, ora 12:00, Uniunea Scriitorilor, str. Universitatii, nr. 1

Lansare de carte – Diavolul in Paradis, de Dorin Petrișor

Prezintă Victor Cubleșan și Ion Mureșan.
Moderator: Irina Petraș.

Ani de zile, pentru clujeni în primul rând, dar nu numai, semnătura lui Dorin Petrişor a însemnat iscălitura ziaristului pusă după un material de presă. Fie el din zona politică, economică, poate uneori mondenă şi nu arareori culturală. Dorin Petrişor a fost o prezenţă constantă în lumea literară, dar nu din perspectiva producătorului, ci din cea a observatorului. Calităţile sale stilistice, deşi evidente, au fost judecate din perspectiva jurnalistică, nu din cea a romancierului. Postură în care se instalează acum, cu Diavolul în Paradis, într-o manieră care te face mai degrabă să chestionezi nu atât raţiunea gestului, cât întârzierea cu care e făcut.

Diavolul în Paradis este un roman poliţist. Sau, mai exact, un fals roman poliţist (acceptând că descifrarea enigmei cade în cele din urmă pe un loc secund) care vorbeşte, fără pretenţii, fără sentenţiozităţi sau aere superioare, despre România contemporană. Un roman despre un tun imobiliar dintr-un ficţional oraş transilvănean, tribulaţie economică în vâltoarea căreia sunt cuprinse, cu mic, cu mare, personaje care dintre care mai diverse, de la primar la cerşetor, de la directorul liceului la proxenet, de la poliţist la investitorul străin. Toate aceste personaje sunt privite panoramat, fără a fi însă expediate, sunt uşor tipice fără a fi şabloane. Dorin Petrişor dovedeşte abilitatea de a extrage dintr-o tipologie exact liniile directoare de care are nevoie, aducând apoi viaţa în personaj prin detalii minimale, dar veridice şi neostentative. Se vede aici stofa de reporter şi în acelaşi timp echilibrul de prozator care îşi construieşte propria lume. – Victor Cubleșan

Dorin Petrișor s-a născut la 27 februarie 1968, în comuna Gilău, județul Cluj. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, licență obținută în 1994. Profesor pentru o scurtă perioadă. Din 1998 până în 2010, jurnalist în domeniile cultură, politică și mai ales investigații la diverse publicații din Cluj și București. Volume publicate: Liberalia, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013; Diavolul în Paradis (roman), Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.