12 ianuarie-31 martie Expoziții Realitate virtuală

Expoziții Realitate virtuală

12 ianuarie – 31 martie 2022, ora 18:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

Expoziții Realitate virtuală Expoziții Realitate virtuală

Două expoziții inovative sunt deschise la sediul muzeului. Ambele expoziții sunt realizate în cadrul a două proiecte, finanțate prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-Cultura, de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și organizația norvegiană Nuda AS.

Expoziția „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor” este organizată în cadrul proiectului intitulat „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale” și poate fi vizitată până în 22 februarie 2022.

Expoziția inovativă ilustrează interacțiunea între tehnologiile digitale și expunerea clasică a bunurilor culturale, cele două planuri expoziționale îmbinându-se într-un context nou și într-o perspectivă imersivă. Punctul de atracție al expoziției este reprezentat de transpunerea în VR (realitate virtuală) a unui monument etnografic, istoric și arhitectonic reprezentativ pentru patrimoniul cultural național, și anume biserica din satul Cizer, construită de Horea și echipa lui de dulgheri moți, în anul 1773, împreună cu bunurile de patrimoniu mobil provenite de la această biserică, donate muzeului de către Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului în anul 1966. Bunurile culturale mobile, uneltele unui dulgher și imaginile detaliate ale picturii bisericii, cărora li se adaugă o secțiune dedicată personalității lui Horea, sunt îmbinate într-o expoziție relevantă în sine, care dorește să descrie istoria unui monument și pe aceea a comunității căreia i-a aparținut. Expoziția reală este completată în mod fericit cu spectaculoasa componentă realizată prin realitatea virtuală, cu ajutorul căreia s-a reușit scanarea completă a bisericii în exterior și în interior.

Expoziția „Icoanele de pe Valea Sebeșului în colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei” este organizată în cadrul proiectului intitulat „Tehnici inovative în valorificarea patrimoniului cultural” și poate fi vizitată până în 31 martie 2022.

Expoziția intenționează să faciliteze accesul vizitatorilor la icoanele pe sticlă originare din zona Văii Sebeșului, pictate în localitățile Laz, Lancrăm, Maierii Albei Iulia, aflate în colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei, piese de o rară valoare estetică și documentară, datorate muncii unor întregi generații de artiști țărani. Aceste adevărate comori ale plasticii populare vor fi valorificate atât prin expunere directă, cât și prin prin utilizarea tehnicilor inovative din domeniul realității virtuale pentru explorarea completă a picturii, a materialelor și a tehnicilor de execuție. În cadrul proiectului au fost restaurate și conservate 66 de bunuri de patrimoniu, pe care publicul larg le va putea admira în original, expuse pe simezele muzeului în sălile special amenajate. În același timp, vizitatorii se vor putea bucura și de interacțiunea virtuală cu piesele expoziției, prin aportul tehnologiei digitale.

Vă așteptăm să vizitați cele două expoziții, admirând artefactele expuse în sălile muzeului, dar și explorându-le prin intermediul realității virtuale.

Program de vizitare: miercuri-duminică 10:00 – 18:00, ultima intrare ora 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.