12 septembrie La Operă

Sâmbătă, 12 septembrie 2015, ora 20:00, Piața Avram Iancu

Intrarea liberă

La Operă – spectacolul de inaugurare a Stagiunii lirice 2015-2016

Teatrul liric din Cluj își ridică din nou cortina pentru un spectacol distins de gală, organizat în aer liber pe esplanada instituției, dedicat întregii cetăți clujene. Publicul meloman este întâmpinat cu o elegantă serată muzicală care îi va dezvălui momentele speciale din repertoriul viitoarei stagiuni, prin prezentarea titlurilor care vor fi puse în scenă în anul liric 2015-2016. Seara va fi animată de apreciate creații ale compozitorilor W. A. Mozart, G. Puccini, G. Verdi, P. I. Ceaikovski, Jules Massenet, G. Rossini, F. Lehar, G. Donizetti, F. Loewe, R. Rogers, F. Barbu și F. Comșan.
Concertul aduce în fața spectatorilor artiști locali îndrăgiți și invitați speciali : Lucia Bulucz, Oana Trîmbițaș, Diana Țugui, Ștefania Barz, Liza Kadelnik, Iulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, Hector Lopez, Sorin Lupu, Cristian Mogoșan, Geani Brad, Florin Estefan, Oleg Ionese, Bogdan Nistor, Simonfi Sandor, coordonați muzical de dirijorul Gabriel Bebeșelea. Îi vor acompania Corul de copii ”Junior VIP” dirijat de Anca Mona Mariaș, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Evenimentul va fi prezentat de Lavinia Șandru și Octavian Hoandră.

Stagiunea 2015-2016 a Operei Române din Cluj reprezintă cea de-a 96-a stagiune din istoria primului teatru liric al țării. Se dorește, astfel, ca debutul său să fie marcat într-un mod particular, atât prin Concertul ”La Operă”, precum și prin spectacolul-premieră ”Werther”, programat pentru data de 4 octombrie 2015. Premiera-eveniment este un spectacol despre tineri și pentru tineri, complementar titlului de Capitală Europeană a Tineretului, de care Clujul se bucură pe parcusul acestui an. ”Werther” va reprezenta, astfel, o invitație lirică pentru publicul de toate vârstele, montată pe scena Operei Naționale Române din Cluj și proiectată în direct, pe ecranele LED instalate în Piața Unirii din Cluj-Napoca, locația unei săli de spectacol neconvenționale, în aer liber, deschisă publicului larg în cadrul Festivalului de Toamnă al Economiei Germane, ediția 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.