13-31 decembrie Expoziția Expuneri de iarnă

Expoziția Expuneri de iarnă

13 – 31 decembrie 2021, ora 18:00, Cluj Art, str. Paul Chinezu, nr. 4

Expoziția Expuneri de iarnă – expoziție de pictură, sculptură, grafică și fotografie

Reprezentarea peisajelor de iarnă în arta occidentală începe în secolul al XV-lea. Peisajele de iarnă și de zăpadă nu sunt văzute în pictura europeană timpurie, deoarece majoritatea subiectelor erau religioase. Primele reprezentări ale zăpezii au început să apară în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Picturile care prezintă ca temă zăpada sunt în mare parte peisaje, chiar dacă unele dintre aceste lucrări implică religia sau fantasticul.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mișcarea romantică în creștere a intensificat interesul pentru pictura peisajului. Caspar David Friedrich a fost un pictor peisagist romantic și a fost unul dintre primii artiști care a portretizat peisajele de iarnă ca fiind austere și dezolante. Scopul său a fost o reuniune cu sinele spiritual prin contemplarea naturii, paralel cu validarea de către romantism a emoțiilor intense, cum ar fi teama, frica, groaza, teroarea și venerația.

Pentru că vom construi un tărâm al emoțiilor, indiferent de ceea ce ai dorit să transmiți în lucrarea ta, aceasta e potrivită pentru Expuneri de iarnă.

Expoziția Expuneri de iarnă se va putea vizita până în 31 decembrie.
Lucrările se vor putea achiziționa.
Program de vizitare:  luni – vineri: 11:00-18:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.