13 mai Frumoasa din pădurea adormită

Duminică, 13 mai 2018, ora 11:00 si 12:30, Teatrul de Păpuși ”Puck”, str.  I. C. Brătianu, nr. 23

Pret  bilet: 10 lei

Frumoasa din pădurea adormită

Cei mici sunt așteptați să ia parte la un spectacol care o are în prim-plan pe prințesa Aurora. Este vorba de „Frumoasa din pădurea adormită”, povestea clasică a Fraților Grimm, prezentată în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol. Spectacolul aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.

Totul incepe cu blestemul aruncat de ursitoarea cea rea, care doreşte să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea micuței prinţese. Astfel, Aurorei îi este ursit ca atunci când împlinește 16 ani, să se înţepe într-un fus şi să moară. Din fericire, blestemul este „îndulcit” de o ursitoare bună. Datorită ei, Aurora nu va muri, ci va cădea într-un somn adânc, alături de întregul regat. Prinţul sortit va dezlega vraja, iar sărutul lui o va trezi la viaţă pe frumoasa Aurora și pe toți ai ei. Spectacolul se joacă în limba română.

Regia este semnată de Gabriel Apostol, scenografia de Andra Ștefan, iar ilustrația muzicală este realizată de Dan Bălan. Din distribuție fac parte actorii: Robert Gutunoiu, Andra Ştefan, Călin Mureşan, Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel,
Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Adina Ungur și Iulian Lungu.

Spectacolul se joacă în limba română.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.