Sambata, 13 mai 2023, ora 18:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30
Noaptea Muzeelor la Palatul Bánffy Noaptea Muzeelor la Palatul Bánffy
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca,instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită, sâmbătă, între orele 18 și 24 (ultima intrare), la Noaptea Muzeelor. Muzeul se închide la ora 01:00.
Cu oceastă ocazie, publicul va putea vizita:
– Expoziția permanentă – Galeria Națională se desfășoară de-a lungul a 15 săli, situate la etajul clădirii. În actuala galerie pot fi văzute 138 de piese de pictură şi 15 piese de sculptură selectate din patrimoniul muzeului. Ţinând seama de specificul patrimoniului, actuala paginaţie propune o evoluție cronologică și stilistică a lucrărilor, desfășurându-se de-a lungul a cinci secole de artă plastică naţională (secolele al XVI-XX-lea) cu un accent asupra artei din Transilvania şi o evidenţiere expresivă a multiculturalităţii proprii spaţiului intracarpatic.
– Expoziția de pictură Horea Paștina. „Cruce, iubire de frumos”,ai cărei curatori sunt Oliv Mircea și Dan Breaz, cuprinde lucrări realizate, în marea lor majoritate, între anii 2018 și 2023.Chiar dacă accentul cade asupra celor mai recente lucrări de pictură, expoziția cuprinde și lucrări-reper pentru creația artistului, realizate în primii ani de carieră. Acestea au rolul de a oferi spectatorilor expoziției contextul necesar înțelegerii creației actuale a pictorului Horea Paștina. Prin ciclurile peisajelor, scaunelor și, în mod deosebit, prin reprezentarea crucii, în calitatea sa de simbol creștin, Horea Paștina provoacă fascinaţia vizuală prin argumentele compensatorii ale universului credinței.
– Expoziția „Realitatea oglindită” reunește lucrări ale artistei Székely Annamária. Creațiile sale artistice sunt centrate pe dorința de a reproduce pe suprafața de lucru spațiul înconjurător, formele tridimensionale ale mediului înconjurător, ale structurilor materiale ale lumii noastre. Pentru artistă, această formă de exprimare reprezintă nu numai o marcă a creației, ci și o dorință de a oferi sens lumii înconjurătoare și imaginii urbanului zilelor noastre.
– Expoziţia de grup „În Mormânt, Viață” propune o meditație asupra vulnerabilității și efemerului vieții, precum și a posibilității omului de a-și depăși statutul de ființă creată, pentru a participa la viața Creatorului său. Lucrările redau teme laice sau explicit religioase, punctând experiențe și idei ce caracterizează căutarea și drumul către transcendent. Artiștii explorează, într-un mod inevitabil personal, acest drum și ne împărtășesc din profunda sensibilitate a acestei căutări.
– „Ecouri din sacralitate”este o expoziție de grup prin intermediul căreia artiștii expozanți ne prezintă diversele ipostaze ale sacralității, sub forma unor lucrări care ne oferă o incursiune aparte într-o lume a spiritualului și a credinței. Dincolo de limitele vizibile și fizice ale lucrărilor, vizitatorul expoziției poate intra în contact cu o lume artistică plină de elemente simbolistice vizibile sau sugerate. Creațiile artistice devin mesagere nu numai ale unei sacralități generale, ci și ale uneia marcate de elemente și viziuni individuale.
– Expoziția de grup „Put it in other words. Lost in translation” își propune reconsiderarea parcursului muzeal ca experiență artistică. Explorarea diferitelor căi de interpretare printr-o acțiune colectivă oferă un ghid practic de stări tranzitorii: obiectele marchează întâlniri neașteptate, articulând traseele mentale în interiorul și în afara oricăror delimitări.