13 noiembrie – 05 decembrie 2021, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30
Expoziția Nagy Anna: pictură
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită la expoziția de pictură a artistei Nagy Anna.
Deschiderea oficială va avea loc în data de 12 noiembrie 2021, de la ora 17, în prezența artistei Nagy Anna și a curatorului, dr. Bordás Beáta, istoric de artă.
Nagy Anna (n. 1943, Cluj) este pictor, grafician și poet. A urmat cursurile de pictură ale Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1960–1966) subconducerea maeștrilor Kádár Tibor și Petru Feier și a studiat fresca în clasa tatălui său, Abodi Nagy Béla.
A debutat în 1966 în cadrul expoziției regionale deartă plastică din Cluj, iar apoi a participat anual lamanifestările de acest tip până în anul 1988. A fost prezentă la expoziții de grup organizate la Cluj, București, Turda, Constanța, Tulcea etc. A participat la mai multe expoziţii de stat şi Bienale la Bucureşti și la expozițiile internaționale de artă plastică din Berlin și Moscova (1974). A deschis o expoziție personală la Cluj (Galeria UAP) în 1974. Între anii 1976–1988 a fost membră UAP Filiala Cluj. În anul 1984 a primit premiul I la pictură în cadrul Expoziţiei de Stat din Bucureşti cu compoziţia „Vara”.
A predat desen, pictură, istoria artei la Institutul Pedagogic (1966–1968) și în mai multe licee maghiare din Cluj-Napoca (1968–1988). În 1988, împreună cu soțul său, pictorul Andonis Papadopoulos și fiica sa, s-a stabilit în Atena, continuându-și acolo cariera artistică și organizând expoziții personale în capitala Greciei (1990, 1992, 1993, 1996). Din 2009 trăiește cu familia la Budapesta. În anul 2018 a participat la expoziţia colectivă cu titlul „Vlahuţă 63 – Atelierele artiștilor clujeni” organizată de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, iar în anul 2019 la expoziţia Galeriei Quadro, Cluj-Napoca.
Temele sale picturale preferate sunt portretele și compozițiile cu figuri, care prevalează și în această expoziție. Expoziția retrospectivă etalează nouă tablouri aflate în colecția Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, datate în anii 1960-1980, și o serie de alte lucrări din colecția personală a pictoriței, efectuate în diferite perioade ale vieții.
Expoziția va putea fi vizitată până în data de 05 decembrie 2021.
Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00