Duminica, 13 noiembrie 2022, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30
Expoziția Singing about freedom
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, intituție aflată în subordinea Consiliului județean Harghita, organizează expoziția Singing about freedom, cu lucrări realizate în tehnica emailului de către artistul Elekes Gyula.
Elekes Gyula s-a născut în anul 1960 în localitatea Odorheiul Secuiesc. Atras de mic spre artă, a urmat, în perioada 1975 – 1979, cursurile secției de artă (grafică) la Liceul Pedagogic din Târgu Mureș. Studiile universitare le-a absolvit, cu licență în pedagogie și management cultural, în anul 2015, la Budapesta. Activitatea profesională și-a desfășurat-o în mai multe locuri. A început că profesor de desen, apoi, în anii 80, designer la o fabrică din Odorheiul Secuiesc. Din anul 2002 a fost, timp de două decenii, director al Casei de Cultură din Odorhei.
Pe plan artistic, definitorie a fost întâlnirea sa, încă din timpul liceului, cu tehnica emailului. Deși a experimentat și alte variante de exprimare artistică, a rămas, statornic, fidel emailului. O dovedesc strădaniile sale de a se instrui și perfecționa în această tehnică, dar și palmaresul bogat de participări la workshopuri, simpozioane și expoziții de artă plastică, atât în țară (Târgu Mureș, Oradea, București, Miercurea Ciuc, Odorhei, Cluj-Napoca ș.a.), cât și pe alte meridiane: Ungaria, Spania, Germania, Rusia, Suedia, Elveția, Franța, Danemarca. (Florin Gherasim)
Expoziția Singing about freedom se poate vizita până în data de 04 decembrie 2022.
Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00, luni și marți închis