14 aprilie Premieră Povestea lui Bine-Rău

Sambata, 14 aprilie 2018, ora 11:00, Mini Reactor,  str. Petofi Sandor, nr. 4 

Pret bilet: 10 lei

Povestea lui Bine-Rău, de Ana Ripka-Rus

Dramatizare: Lorena Copil
Regizor: Cătălin Mardale
Distribuție: Alina Mișoc, Oana Nemeș, Bogdan Gontineac și Paul Sebastian Popa

Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-negru sau Trista poveste a prințesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus.

Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb și negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristețea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranța – aripi albe, frica are umbre negre și tot așa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanțe?

Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Dar copiii care râd, jucându-se împreună?

În Povestea lui Bine-Rău, ne așteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prințesă și prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumusețe, despre dezamăgire, despre emoțiile pe care nu le-am înțeles până acum. Și poate, pe parcursul drumeției pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu – și uneori nedrept – să împărțim lumea în doar două culori, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Așa că haideți să vorbim despre Bine-Rău.

BILETELE se pot achiziționa:
– online: www.biletmaster.ro
– de la punctele de vânzare din oraș
– Agenția Teatrală, Piața Ștefan cel Mare, nr. 14
– Agenția WENS Travel, Bulevardul Eroilor nr. 10
– de la MiniREACTOR, cu o oră înainte de începerea spectacolului

În cazul în care realizati că nu mai puteti ajunge la spectacol, puteti schimba biletele electronice achizitionate pentru o altă reprezentatie. această operatiune este valabilă până cu 1 h înainte de începerea spectacolului.

*Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.