Miercuri, 14 octombrie 2015, ora 18:00, Timaf Concept Space, str. Eroilor, nr. 3

Intrarea libera

TiMAF 2015:Stimulează-ți imaginația – Atelier de improvizație și actorie

Când facem invizibilul vizibil, începem să existăm – Viola Spolin
Intră în lumea teatrului și descoperă ce stă în spatele artei actorului.
Actorul, pentru a putea rezona și transmite măiestria lui, se folosește de mai multe instrumente: voce, corp,memorie și nu în ultimul rând, imaginație.
Imaginația este baza acestei meserii. Noi suntem dirijorii
publicului, iar imaginația e bagheta noastră.

Improvizația este ABC-ul actorului. Orice rol se construiește folosind improvizația.
Tot cu improvizația reușim să construim lumile în care purtăm publicul. Dacă stăm să analizăm bine viața de zi cu zi, ea toată e bazată pe improvizație. Sunt situații, atât pe scenă cât și în viața reală, pe care nu putem să le prevedem, nu suntem pregătiți să reacționăm în acele circumstanțe. Și atunci apelăm la improvizație.

Improvizația este gimnastica imaginației.