15-17 aprilie Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări

15 – 17 aprilie 2016, ora 10:00, Polus Center, str. Avram Iancu, nr. 492-500, com. Floreşti, jud. Cluj

Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări

Luna aprilie este una dedicată primăverii, reînnoirii și imobiliarelor, deoarece Polus Center Cluj va fi gazda binecunoscutului târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări – Acasă de la A la Z.

Târgul este unic in localitate și a ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediție, dovedindu-se un eveniment cu tradiție pe piața de acest gen din zonă.
Ediția din această primăvară aduce ansambluri și dezvoltatori din cele mai diverse locații ale Clujului, de la apartamente cu 1, 2 și 3 camere în Florești, Mărăști, Mănăștur și Bună ziua la proiecte de case în orice zona a orașului prin firme care cumpără teren și construiesc case de la A la Z.

Separat de dezvoltatori și constructori, vor fi prezente firme care prezintă o ofertă variată de electrocasnice, saltele bio, rulouri și plase pentru insecte, mobilier sau sisteme de încălzire.

Această ediție aduce cu sine noutatea sezonului în materie de încălzire, pentru toți cei care își construiesc o casă și doresc un sistem ecologic și economic: pompa de căldură produsă de EcoInstal România.

“Clujenii care isi doresc propria locuinta au posibilitatea de a cumpara apartament sau casa direct de la dezvoltator sau agentie imobiliara, dar si optiuni vaste pentru constructia casei in regie proprie. Faptul ca aceasta editie vine cu expozanti din domeniul bancar ofera un avantaj clar pentru cei care isi doresc sa devina proprietari insa au posibilitati financiare reduse.” Au declarat organizatorii.

“Acasă de la A la Z” – Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări își așteaptă vizitatorii în perioada 15-17 aprilie 2016, între orele 10:00 – 22:00, în incinta Polus Center Cluj, zona foodcourt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.