15-21 august Expozitia Spații conti-mentale

15 – 21 august 2016, ora 16:00, Muzeul de Arta, Piata Unirii, nr. 30

Expozitia Spații conti-mentale – in cadrul Zilelor Culturale Maghiare

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Origo, organizează expoziţia intitulată Spaţii conti-mentale, parte componentă a Festivalului Internaţional de Artă Vizuală Contemporană „Mimesis”, ajuns în acest an la cea de-a IV-a ediţie.

Invitaţi: Zakariás Ágota, Márkos Tünde

Festivalul Internaţional de Artă Vizuală Contemporană „Mimesis”, iniţiat şi organizat de Asociaţia Culturală Origo din Cluj-Napoca, a devenit în prezent o manifestare artistică de importanță regională, datorită faptului că, în decursul anilor precedenți, evenimentul a suscitat un real interes în spaţiul public, el reuşind să atragă, în doar o săptămână, un număr impresionat de vizitatori.

Organizatorii continuă tradiția începută în incinta fostului Hotel Continental (New York), reflectând acum asupra evenimentelor sociale majore care zguduie Europa. Trăim o perioadă a confruntărilor dramatice, născute între culturi radical diferite. Tematizarea acestor conflicte explozive, de mare actualitate, pornind de la limbajul artelor vizuale contemporane, se dovedeşte a fi un demers esențial, pentru că trăim printre și comunicăm prin imagini.

Asociația Culturală Origo are ca scop principal efortul de sensibilizare a unui public cât mai larg, având un background social, etnic, religios, educațional și cultural diferit. Titlul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului este „Spaţii conti-mentale”, iar genericul tematic oferă o plajă extrem de diversificată de reflecţii critice asupra fluxului, a supravieţuirii, a înfruntării şi a cunoaşterii celuilalt, în toiul confruntării culturilor.

Organizatorii au păstrat tradiția Festivalului și în sensul că alături de participarea artiștilor vizuali consacrați din țară și străinătate, acesta este deschis şi tinerilor artişti, oferindu-le cu generozitate posibilitatea de a-şi prezenta creaţia.

Participanți: Bándi Dávid Dániel / Bob József / Burka István / Darvay Tünde Napocska / Demeter Ferencz / Diana Drăgan Chirilă / Dorel Găină / Peter Felix / Ferenczy Botond / Győri Csaba / Ioana Iacob / Kalló Angéla / Kerekes Emőke / Kuti Botond / Irsai László Zsolt / Lőrincz Gyula / Makkai András / Makkai Bence / Matei Toșa / Mădălina Surducan / Márkos Tünde / Mira Mărincaș / Mocan Alexandra / Oana Pop / Szekely-Rafan Lucian / Szentes Zágon / Szőcs Ágota Gyopár / Szőcs Zoltán

Proiect finanțat de către DRI și BGA.

Expoziţia rămâne deschisă spre vizitare până în data de 21 august 2016.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.