15-21 mai Festivalul Internațional “Sigismund Toduță”

15 – 21 mai 2016, ora 10:00, Liceul de Coregrafie, Calea Turzii, nr. 2

Intrarea liberă*

Festivalul Internațional “Sigismund Toduță”

Festivalul Internațional “Sigismund Toduță” – o manifestare dedicată uneia dintre cele mai prestigioase personalități din orizontul cultural românesc al secolului XX. Ajuns la cea de a treia ediţie, Festivalul Internaţional „Sigismund Toduţă” revine și în acest an cu numeroase evenimente care vor atrage atenţia publicului clujean prin complexitate şi unicitate.

Manifestarea aduce pe scena culturală clujeană tineri muzicieni, instrumentişti şi compozitori, precum şi profesori de la importante universităţi de peste hotare. Astfel, programul cuprinde cursuri de măiestrie, de bizantinologie, critică muzicală, compoziție, dirijat și dans contemporan – urmate de recitalurile cursanților și interpretarea unor lucrări în primă audiție din creația compozitorilor invitați – din Anglia, Austria, Germania, Finlanda, Italia, Olanda, alături de cele ale școlii toduțiene. Fiecare concert este alcătuit dintr-un repertoriu divers, menit să apropie publicul clujean de muzica cultă contemporană. De la concertul de muzică tradiţională, concertele corale şi camerale, până la concertul simfonic, evenimentele artistice evidenţiază imaginea compozitorului clujean, Sigismund Toduţă. Prezentarea muzicii secolelor XX-XXI și a influențelor socio-politice asupra sa este subiectul conferinței internaționale, eveniment care reuneşte specialişti din ţară şi străinătate.

Momentul marcant al vieţii academice a Academiei de Muzică va fi prilejuit de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului finlandez Eero Tarasti, o autoritate în semiotica internațională. Întrucât în anul 2016 se împlinesc 25 de ani de la înființarea Fundației „Sigismund Toduță”, ediția a III-a a Festivalului este dedicată seniorilor Academiei, celor care au menținut vie în memoria contemporaneității amintirea marelui maestru.

*Intrarea publicului la toate evenimentele festivalului este liberă, mai puţin la recitalul Ansamblului „Icoane”, la care accesul se face pe bază de invitaţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.