15-29 septembrie Expoziția Diversitate erotică

Expoziția Diversitate erotică

15 – 29 septembrie 2021, ora 18:00,Cluj Art, str. Paul Chinezu, nr. 4

Expoziția Diversitate erotică – expoziție de artă erotică

Arta erotică, domeniu larg al artelor vizuale, include orice operă artistică destinată evocării excitării erotice, reprezentând de obicei nuditatea umană și/sau activitatea sexuală. De multe ori a fost considerată o ramură tabu datorită normelor sociale sau a celor legislative care au restricționat crearea sau distribuirea lucrărilor mai ales atunci când sunt considerate a fi pornografice sau imorale.
Arta erotică este destul de greu de definit, fiind subiectivă și dependentă de context, cultură și de percepțiile pe care fiecare le are despre ceea ce înseamnă erotic. Așadar, fiecare artist are mâna liberă să prezinte erotica sub viziunea și percepția sinelui, fără a-i fi îngrădită într-un fel imaginația sau libertatea.
Arta erotică și-a făcut simțită prezența mai ales în Antichitate, epocă în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații, această temă fiind căutată și transpusă pe diferite suporturi de la pânză și gravură până în zilele noastre transpusă în tehnici moderne: arta digitală. Printre artiștii care au abordat această temă în operele lor se numără: Pablo Picasso, Salvador Dali, Egon Schiele, Peter Fendi, Gustav Klimt, Amedeo Modigliani, Theodor Pallady și alții.
Vernisajul va avea loc în 15 septembrie. Artistul cu cea mai bună lucrare (aleasă de public) va beneficia de o expoziție personală gratuită oferită de galerie

Expoziția Diversitate erotică rămane deschisă spre vizitare până în data de 29 septembrie 2021.

Program de vizitare:  luni – vineri: 11:00-18:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.