15 aprilie Băiețelul care se putea mușca de nas

Luni, 15 aprilie 2019, ora 18:00, Book Corner, b-dul Eroilor, nr. 15 

Băiețelul care se putea mușca de nas – lansare de carte

Alex Moldovan – Băiețelul care se putea mușca de nas. Cu ilustrații de Irina Georgescu (Editura Vlad și Cartea cu Genius, 2019)

Invitați: Mihaela Frunză și Florin Bican

Despre carte:

Într-o bună zi, fără vreun motiv anume, Vlad a făcut ceva cu totul și cu totul neobișnuit: a început să se muște de nas.

Părinții erau uimiți, medicii, contrariați. Cine mai pomenise una ca asta? Era de-a dreptul nemaivăzut! Nemaiauzit! Mama și tata au hotărât pe dată că întreaga lume trebuia să afle cât era de special băiețelul lor. Au chemat presa, au anunțat televiziunile, s-a făcut forfotă și s-a anunțat mare spectacol, mare!

Toată lumea a venit să-l vadă pe băiețelul care se putea mușca de nas. Și-au așteptat, și-au așteptat, l-au rugat, l-au încurajat. Degeaba. Vlad nu se mușca de nas…

Despre autor:

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuieşte şi acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz şi e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. În copilărie, când a descoperit cărţile, a fost atât de încântat, încât şi-a propus să se facă scriitor atunci când o să fi e mare. Un timp ideea asta i-a ieşit cu totul din cap. A terminat Filosofia, a tradus peste treizeci de cărţi şi a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie şi şi-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă.

Olguţa şi un bunic de milioane e romanul lui de debut şi inaugurează seria Cărţilor cu Olguţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.