15 noiembrie Expoziţia Tezaur – Episcopia Tulcii

Marti, 15 noiembrie 2016, ora 17:00, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu, nr. 2

Expoziţia Tezaur – Episcopia Tulcii

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, în parteneriat cu Episcopia Tulcii şi cu Muzeul Naţional Brukenthal, are plăcerea de a vă invita la expoziţia Tezaur – Episcopia Tulcii.

Expoziţia aduce în faţa publicului vizitator un remarcabil fond de obiecte bisericeşti care acoperă ca datare ultimele trei secole, reprezentând aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord. Acest spaţiu este caracterizat printr-un amestec de culturi (greci, bulgari, lipoveni, ucraineni, aromâni, italieni şi români) într-o sinteză unică, în care trăsături culturale occidentale convieţuiesc cu cele balcanice şi orientale. Zona Dobrogei de Nord este locul unde religiile se întâlnesc fără a genera conflicte, dar şi spaţiul unde creştinismul a împlinit 2000 de ani, fapt marcat în toate mănăstirile dobrogene, dar şi pe altarele primilor martiri creştini din România, la Halmyris şi Niculiţel.
Printre obiectele deosebite expuse se numără o serie de potire, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea, o cruce de procesiune impunătoare, icoana Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir, dar şi chivote de factură rusească, între care se remarcă cel de la Mănăstirea Celic Dere. Obiectele de cult din Episcopia Tulcii demonstrează efortul de elaborare a unui limbaj plastic local, prin asimilarea mijloacelor de expresie specifice stilurilor bizantin şi slavon.

Expoziţia Tezaur – Episcopia Tulcii urmăreşte să repună în circuitul cultural-naţional o parte din valorile de artă religioasă care se regăsesc în bisericile şi mănăstirile tulcene şi propune un moment de reflecţie asupra moştenirii spirituale lăsate de înaintaşii noştri şi totodată îndeamnă spre o responsabilizare în vederea conservării valorilor patrimoniale.

Program de vizitare: marți, joi, vineri, sâmbătă, duminică: 10.00-16.00, miercuri: 12.00-18.00,  luni: închis

Expoziţia poate fi vizitată până la 31 decembrie 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.