16 februarie-17 martie Arta textilă a anilor 1960 – 1970

16 februarie – 17 martie 2018, ora 10:00, Galeria Quadro, str. Samuil Micu, nr. 7

Maria Ciupe – Arta textilă a anilor 1960 – 1970

Galeria Quadro își propune ca, printr-o serie de expoziții, să atragă atenția asupra unor opere din domeniul artelor decorative și aplicate, adesea trecute cu vederea de critica și istoriografia artei, deși, de multe ori, abordările proaspete și susținute întâlnite aici au relevanță atât pentru istoria artei, cât și pentru o mai bună înțelegere a perioadei în care au fost realizate.

„Doamna Ciupe deschide în așa manieră prin ele [prin tapiserii] fereastra către peisajul natural neatins și fermecat de care ambientul omului de astăzi se îndepărtează din ce în ce mai mult, încât nu ne oferă simple surogate de imagine, ci se străduiește să stârnească în noi dorința de a micșora acea distanță.” – Mezei József

Expoziția MARIA CIUPE. Arta textilă a anilor 1960 – 1970, prezintă un număr de 8 tapiserii, dintr-un total de 19. Mai multe tapiserii importante, din păcate, sunt pierdute.
Tapiseriile nu au mai fost reunite într-o expoziție încă din 1973, iar despre schițele premergătoare lucrărilor textile putem afirma că nu au fost prezentate niciodată publicului.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 17 martie 2018.

Program de vizitare: luni – sâmbătă: 10:00–18:00

Vă așteptăm cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.