16 iunie-30 iulie Expozitia Semne de împotrivire

Expozitia Semne de împotrivire

16 iunie – 30 iulie 2022, ora 19:00, Galeria Relicvar, str. Tarnavelor, nr. 4

Expozitia Semne de împotrivire, Vasile Gorduz  Expozitia Semne de împotrivire  Expozitia Semne de împotrivire 

Vasile Gorduz afirmă că sculpturile se gândesc, nu se inventează. Sculpturile se fac cu gândul, nu cu mintea. De aceea, după opinia inspirată a lui Sorin Dumitrescu, cel mai important exeget al operei gorduziene, artistul practică ”sculptura de gând” ( în opoziție cu ”sculptura de minte, de idee” ), el dedicându-se cu totul ”facerii formei gândului”. Mintea inventează idei. Or, sculpturile lui Gorduz nu au idei. Ele sunt materializări, reproduceri, ale gândului care te cearcă neprevăzut și discontinuu, gânduri sculptate. Ideea o ai. Gândul însă vine dinafara lumii create. Materializarea lui trebuie să fie frustă, nenegociabilă, neexplicată. Sculptura se naște din gând și ”se face” din minte. Artistul are grijă ca gândul simplu, întâi născut, să nu fie mușcat de patima ”creativității”, a ”originalității”. Gândul vine, se schițează în materie, primește formă, fără ca artistul să țintească veleitatea plăcerii ( Arta nu trebuie să fie făcută ca să placă lumii ci să fie o lecție pentru cei ce vor s-o facă ). Gândul simplu, este salvat prin materializarea lui în forma ”sculpturii de gând” ( Întâmplare, întâmplare, salvarea gândului obosit ). Sf Maxim Mărturisitorul a numit materia ” rațiune plasticizată în mișcare”, aserțiune care l-a făcut pe Părintele Stăniloae să afirme că lucrurile sunt chipurile create ale rațiunilor divine plasticizate. Vasile Gorduz dă gândului o înveșmântare plastică, ascultarea artistului fiind una modală, de căutare a metodei redării formei. Astfel gândul întîmplător ( neprevizibil, simplu ) devine gând întâmplat. La început este gândul ( logismoi ), apoi simțirea trezită de gând și, la urmă, acțiunea dirijată de gând. Triada gând – simțire – acțiune presupune o împreună lucrare ( synergia ) a artistului cu Cel care a trimis gândul, a înviorat simțirea și a asistat acțiunea creației propriu zise. În acest mod de a crea forma este necesară o asceză a minții, o harismă a deosebirii gândurilor. Același Maxim Mărturisitorul vorbește despre gânduri simple ( teoretice ) și gânduri compuse. ”Simple sunt cele nepătimaşe, iar compuse sunt cele pătimaşe, ca unele ce constau din patimă şi idee. Sens pătimaş are gândul compus din patimă şi înţeles. Să despărţim patima de înţeles şi va rămâne gândul simplu”. Vasile Gorduz are darul de a întâmpina gândul simplu despărțindu-l de patima inventivității gratuite. El pune zăgaz închipuirii și imaginației ( vrăjmașii rugăciunii ). Schimbarea minții ( metanoia ) este posibilă prin renunțarea la curiozitate. Gorduz nu explorează ci materializează gândul revelator / epifania. Esențială este reproducerea gândului arătat ( Sculptura începe prin a se arăta, termină prin a fi pipăită. Direct. Dar mai ales cu privirea. Tot direct.). Arareaori sculptorul merge mai departe. De aceea sculptura lui Gorduz nu este niciodată nici ”interesantă” și, cu atât mai puțin, nici ”interesată”.

O decriptare a operei lui Gorduz trebuie să țină seama de cunoscutele sale adnotații mnemonice sau ”bilețele” care ”configurează principalele trasee ale doctrinei sculptorului asupra limbajului formei” ( Sorin Dumitrescu ). Gândul este transpus dintr-o suflare pe ”bilețel” pentru că este ”mai la îndemână ” ( pachete de țigări, rețete medicale, bonuri de comandă, ambalaje, avize de expediție, chitanțe, hârtie de ziar, etc ). Bilețelul fixează gândul. De aceea el nu are nici un alt țel ( estetic, demonstrativ ), ci doar rost anamnetic în vederea nașterii formei. Formele nu sunt căutate, ele preexistă, se descoperă ( E important să ne înscriem în ceva deja revelat ). Forma este însăși opera. Lucrarea transpusă în materie este în sine tot un soi de ”bilețel” (în)scris în piatră, gips, lemn, bronz. De aici sculpturile ”doritoare de amănunt” gorduziene schițate ”in nuce”, care lasă impresia de ”neisprăvit” dar, în același timp, disimulează în detalii vizibile doar inițiaților, geniul artistului.

Sculpturile lui Vasile Gorduz se dezvăluie anevoios, cer răbdare și stăruință. Ai putea crede că sursa lor este suferința. Nu numaidecât a artistului cât a neamului din care provine, din Trifeștii de peste Prut, oameni simpli, înțelepți și cu bună cuviință. Toată viața l-au preocupat temele primei tinereți ( dacă ai vână puternică, te vei întoarce tot timpul la tinerețe ) păstrând în memorie ”iarna dureros de îndepărtatei sale copilării”. Am stat singur cu mieii și cu păsările sale încercând să ascult și să simt ceva din taina lor. Intuiam o evazivă serenitate, o pace cuviincioasă care să mă extragă din vacarmul cotidian. N-a fost să fie așa. Am avut în schimb, intens, revelația versurilor eminesciene: Suferință tu, dureros de dulce… Am înțeles că Gorduz nu a intenționat ca lucrările sale să exprime sau să transmită ideea de suferință ci să fie ele însele forme purtătoare de suferință. De aceea sculpturile lui pot asculta iarba: Suferă și pătimește / Și-ai s-auzi iarba cum crește. Pietrele gorduziene îndură cu umilință loviturile aspre ale daltei care le rostuiește facerea și se oprește când încă limitele formei sunt departe de a fi atinse. Actul facerii sporește misterul, dalta face loc vederii celui inițiat pentru a spori taina și a trezi simțirea înțelegătoare. Lemnul (rar la Gorduz !) primește tăieturile fruste, sumare, ale teslarului, descoperindu-ne făpturi în-lemnite, în care totuși pulsează o suflare de viață doar cât să poată intra în conversație cu noi. Poticnirea devine dumirire numai celui care poate să pătrundă prin coborâre la înălțimea gândului. Gorduz nu poate fi receptat decât prin cheia crucii, pândirea isihastă a arătării, izul greu al humei. Conversațiile sale au loc între omul ”ținându-se locului”, așezat într-o ghemuire eremitică și interlocutorul care nu are ca proprie facultatea rostirii ( iarba, mielul ). Acest fapt nu se constituie însă într-un prozaic solilocviu ci, răspunsul este posibil prin recul, de la Cel care face piatra să îndure, mielul să tacă, iarba să crească ( Ascultă iarba. Auzul ca un fir de iarbă. Ascultă! ). Mielul mereu transhumant între două lumi, între aici și ”dincolo”, pare un străin care ”se coboară la vale”ca înaintemergător, arătându-ne calea.

Patina operelor gorduziene este obținută prin mângâiere. Cu privirea rostogolită ( Pe o sculptură să-ți rostogolești privirea ca pe o vale și la capăt să nu ți se spargă privirea ), cu mâna căuș, ”la val”, în bătaia ploii. Apa trece, pietrele lui Gorduz rămân. Sculptura lui trebuie receptată ca fiind una ”sub vremi” într-o continuă stare de mirabilă împlinire ( Lucrările trebuie lăsate deschise, ca să poată primi ceea ce mai apare pe parcurs…vreau să mențin mereu lucrul în stare de a fi construit ). Brâncușiana ”cumințenie a pământului” devine la Gorduz ”greul pământului”. Somn pietrificat, capul în țărână. Lucrările lui nu înfruntă gravitația ( asemeni măiestrelor ) ci, dimpotrivă, acceptă, îndură, fireasca întoarcere a pământului în pământul din care a fost luat, urmând traiectoria unei verticale descendente. Dealtfel, capodoperele gorduziene au toate în comun umilința (căderea în iarbă) singura care poate înfrunta răul. Sunt omilii despre cum-se-cade în starea de a face artă.

Expoziția de la Relicvar este o conversație cu Vasile Gorduz, cu epifaniile sale, care se cer reevaluate și așezate la vârful creației artistice de acum și de oricând. Suntem invitați la o domolire a celerității năucitoare cu care arta zilelor noastre ne îmbie. Dacă în mod obișnuit arta se situează în avangarda curentelor de idei ale unei epoci, opera lui Gorduz preferă ariergarda care asigură perenitatea și supraviețuirea creației artistice. Lucrările sale constituie pentru mulți novici pietre de poticnire ( proskomma tou lithou în sens neotestamentar) adică bariere sau ofense ( skandalon ), lucruri de care se împiedică ( traducând ebraicul miksol ) cei care își sunt suficienți loruși. Privitorul trebuie să depășească anumite praguri ale înțelegerii. Altfel, ”arătările” lui Gorduz vor rămâne pentru cei mai mulți, ”semne de împotrivire” ( semeia antilegomena ). Toată viața Gorduz s-a luptat cu faptul că lumea nu l-a înțeles. Și cum ar putea să-l înțeleagă când Gorduz ne pune în fața unor obiecte de dincolo de lume? Intenționat, expoziția nu își propune să etaleze un elogiu lâncezelii cantitative, lucru împotriva căruia Gorduz a dus un război toată viața, ci să fie o eboșă a statuarului gorduzian, o inițiere în taina facerii marii arte, o introducere în laboratorul creației acestui genial necunoscut al sculpturii contemporane. Din pescărușul său a rămas un ovoid sprijinit de două monturi, asemeni unui stabilopod defect ( Ce a rămas dintr-un pescăruș ). O formă în repaos care păstrează totuși tremurul unei plutiri. Ce a rămas în mentalul colectiv din opera și personalitatea robustă a lui Vasile Gorduz ? Silvia Radu, soția artistului, ea însăși un creator de prim rang al artei ultimelor decenii din România, și-a dedicat ultimii ani grijei pentru opera și memoria soțului ei. Este o menire la care suntem invitați să ne însoțim și noi. În artă contează ceea ce dăinuie în timp, ceea ce, păstrând legătura cu tradiția, induce noi direcții în modul de a gândi actul artistic. Lucrările lui Gorduz au nevoie să fie văzute, descifrate și lăsate să-și dezvăluie tainele care le înfășoară dureros în purpura singurătății. Poate vom învăța ceva din toate acestea. (Vasile Istrate)

Expoziția va fi deschisă până în data de 30 iulie 2022. Expozitia Semne de împotrivire Expozitia Semne de împotrivire 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.