16 iunie Expoziția Sens/Bernea

Joi, 16 iunie 2016, ora 13:00, Galeria 45, str. Iuliu Maniu, nr. 45

Expoziția Sens/Bernea – douăzeci și una de picturi din Colecția dr. Sorin Costina

SENS /BERNEA prin ale sale douăzeci şi una de lucrări din colecţia doctorului Sorin Costina alese de organizatorii expoziţiei îşi dorește să dezvăluie modul în care în spatele şi în interiorul fiecărui mesaj „spiritual” Horia Bernea (1938-2000) pune în mediile materiale vădite şi ascunse ale picturii sale o măiestrie exemplară. Deşi a fost la sfârşitul anilor 60 un susţinător al practicilor artistice ale avangardei, asumându-şi gestul iconoclast care era gândit pentru a servi deopotrivă la înlăturarea a ceea ce era fals şi lipsit de putere, dar şi la punerea în drepturi a ceea ce era puternic, Horia Bernea devine artistul generaţiei sale prin care imaginea îşi întăreşte rostul de loc al epifaniei spiritului devenind, cu fiecare lucrare, şi un loc al epifaniei materiei. Iconofilia sa se întemeiază pe o atitudine faţă de locuri şi de obiecte, principial contemplativă. Acestora (locurilor şi obiectelor) le protejează „aura” simbolică şi pe care, folosindu-se de intruziunea în interiorul lor şi, în general şi de punerea lor în relaţie cu practicile vieţii, le dezvăluie sensul emblematic care le predispune la o deschidere de tip iniţiatic.

Curatorul expoziției este sculptorul Alexandru Păsat, care a făcut selecția și prezentarea lucrărilor.
Expoziția este prezentată de criticul de artă Oliv Mircea.

Expoziția va putea fi vizitată pe perioada lunilor iunie si iulie.

Program de vizitare: marți – sâmbătă:13:00 – 19:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.