21 iunie Ce înseamnă să fii părinte?

Marti, 21 iunie 2016, ora 18:30, Asociația Schimbare Pozitiva, str. Horea nr. 10, ap. 9

Donația minimă recomandată: 20 lei

Ce înseamnă să fii părinte? – Cum am devenit părinte – o călătorie a descoperirii de sine

Să fii părinte în ziua de azi e din ce în ce mai complicat. Munca fizica s-a ușurat considerabil, însă partea psihologică a acestui părințit ne ocupă foarte mult timp. Trăind într-o perioadă în care informația circulă cu viteze extraordinare, devine din ce in ce mai greu să analizezi obiectiv informația peste care dai. Pe lângă luptele pe care trebuie să le duci cu opinia celor din jur, care evident că știu mai bine ca tine și simt o necesitate organică să te învețe (că doar suntem toți produs al aceluiași sistem), trebuie să lupți cu tine și cu tot bagajul emoțional pe care l-ai acumulat de-a lungul vieții și trebuie cumva să te redefinești în această ipostază nouă pentru care nimeni nu te pregatește. Nici părinții, nici școala, nici jobul pe care l-ai avut, nici prietenii. Este o muncă auto-didactică de încercare și eroare continuă.

Cea mai mare provocare ca părinte a fost să înțeleg că educarea unui copil nu este un drum cu o singură bandă în care eu sunt cel care dau informația și copilul o primește. Nici nu puteam concepe că ar mai putea exista o bandă… și, în cazul în care puteam cumva să fiu ok cu asta, era evident… a doua bandă era din același sens. Pentru că noi, ca părinți, avem rolul suprem de a educa acele ființe care nu știu mare lucru despre lumea asta, sunt neajutorate și cu un auto-control extrem de precar.’Nu putem să mai credem că ceea ce se întâmplă cu copiii noştri nu are legătura cu noi sau că ceea ce suntem acum nu este rezultatul modului în care am fost crescuți. În funcţie de ce se întamplă acolo în celula familiei, vom fi influenţaţi mai departe de şcoală, mediu sau soarta, constelații sau alinieri ale planetelor.

Nu cred că ne mai putem permite să spunem: uite ce bine am ieșit, chiar daca îl aveam pe Sfântul Nicoale agățat în cui. Pentru că societatea în care trăim și mai ales generațiile noastre sunt cel mai grăitor manifest pentru stilul acesta de educație. Sincer, vă întreb? puteți spune cu mâna pe inimă că sunteți mulțumiți? Și nu vreau să îmi răspundeți aici… vreau să vă gândiți sincer la asta și să analizați pentru voi.

Sunt Adriana Boroș, mamă, Fondator Clubul Parinților Constienți, trainer de educatie conștientă și va invit la o seară pozitivă în care să povestim despre experiența mea de 6 ani ca părinte și om care am ajuns sa fac o muncă foarte dragă mie și care mă îmbogățește în fiecare zi prin lucrurule care le descopăr, în primul rând despre mine.

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi si toate se vor aranja pentru tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.