17-18 martie Festivalul Traista cu povești

17 – 18 martie 2018, ora 10:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

Festivalul Traista cu povești 2018

Festivalul “Traista cu povesti”, un eveniment multicultural care celebrează în Cluj Napoca Ziua Mondială a Povestitului – World Storytelling Day – este organizat de Asociația Firul Ariadnei în parteneriat cu Fundația Părinți din România și Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Copiii sunt așteptați la festival să asculte și să spună basme, să deseneze, să decupeze sau să modeleze în cadrul atelierelor de lucru manual, să participe la concursuri de desenat personaje din basme tradiționale, la ateliere creative, să vizioneze proiecții de animație și diafilm, spectacole multimedia, lansări de carte, expoziții etc.

În traista noastră cu povești veți descoperi basmele tradiționale românești, dar și ale altor popoare. Avem în acest an invitați speciali reprezentanți ai culturilor poloneze și japoneze.
Și, desigur, invitați-surpriză!

De sâmbătă, 17 martie până duminică, 18 martie, Festivalul „Traista cu povești” este găzduit de Muzeul Etnografic al Transilvaniei între orele 10 și 18.

Vă invităm, copii și părinți, iubitori de basme, să participați și să vă bucurați la o manifestare artistică și multiculturală clujeană!

Anul acesta, tema festivalului este „Creaturi magice și fantastice”: zâne, zmei, balauri, animale năzdrăvane și alte personaje de basm vă așteaptă să le dați formă, culoare și poveste!

Detalii și rezervări : Gabriela Barbu – director festival  – 0745-422400

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.