17-19 martie Curs de baza Thetahealing

17 – 19 martie 2017, ora 17:00, Cuibul Berzelor, str. Ady Endre, nr. 4 A

Taxa de participare curs: 700 lei

Curs de baza Thetahealing

Sunt Maria si sunt extrem de fericita cand vad cum contribuie theta healing in vietile oamenilor.

Mereu mi-am dorit sa fiu aproape de oameni, sa ajut, sa sustin, astfel ca mi-am ales liceul pedagogic, urmat apoi de facultatea de psihologie.

Ulterior m-am certificat si predau cursuri prenatale de Lamaze, sunt doula, consilier in alaptare si Instructor Certificat Theta Healing®.

După ce mi-am dovedit mie cât de frumos funcționează theta healing, m-am decis sa va dau și voua aceasta minunata tehnica. Astfel încât, veti putea, zi de zi, sa deveniți o varianta mai buna si, in acest fel sa va faceți viața mai buna!!!

Continutul cursului de baza:
• Descoperim subcontientul si invatam sa intelegem ce ne spune si cum s-au inmagazinat lucrurile la acel nivel. Invatam sa testam convingerile din subconstient si sa le schimbam. Invatam sa ne eliberam de frici, obligatii, furie.
• Eliberam trecutul si il aducem la o forma care sa ne ajute azi si ACUM. Astfel, eliberandu-ne de amintiri, energii negative ne cream un sine mai luminos ca sa putem contrui tot ce visam.
• Invatam cum sa facem o citire si invatam ABC-ul intuitiei in asa fel incat sa putem avea incredere in simtirile noastre si in mesajele ce vin pentru noi si ceilalti. In felul acesta putem contribui la binele nostru si al celorlalti.
• Invatam cum sa fim martorii vindecarii ce ni se ofera si cum sa eliberam blocajele ce stau in calea vindecarii. Ne deprindem sa ne vindecam de afectiuni fizice, putem elimina metale grele si toxine din corpul fizic.
• Invatam cum sa lucram cu ingerii pazitori.
• Invatam despre cele 7 planuri ale existentei (planul mineral, planul vegetal, planul oamenilor, planul spiritelor, planul astral, planul legilor si planul al 7-lea al energiei a tot ceea ce este).
• Invatam cum sa visam constient si sa ne obtinem visele cu usurinta si cu incredere. Adica invatam sa manifestam ce ne dorim in viata noastra.
• Invatam despre AND si cum sa il modelam spre binele nostru suprem si stralucirea noastra.
• Invatam sa ne facem mediul mai luminos si mai bun. Invatam sa implemetam obiectele din jurul nostru, sa scapam de radiatiile aparaturii electronice si sa ne curatam casele.

Te poti in eveniment, la telefon 0766527733, pe email mermezan_maria_maya@yahoo.com sau aici

.
PROGRAMUL CURSULUI:

Vineri: 17:00-21.00
Sâmbătă: 09:00-17:00
Duminica:09.00-17:00

COST:
Taxa de participare la curs este de 700 lei/ persoană.
Cei care se înscriu pana in 8 Martie primesc reducere de 100 lei, iar pentru grupuri se oferă reducere suplimentară de 50 lei.

Participanţii cursului de bază Thetahealing primesc:
– Cartea Theta Healing scrisă de Vianna Stibal;
– Manual în limba romană
– Diploma eliberată de THInK ThetaHealing® Institute of Knowledge®

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.