17 aprilie Clubul de Carte Nobel

Marți, 17 aprilie 2018, ora 18:00, Libraria Bookstory, b-dul Eroilor, nr. 6-8

Participarea gratuita

Clubul de Carte Nobel 2.4 – Ernest Hemingway

În luna aprilie, spunem adio armelor și ne dăm întâlnire printre cărți.

Marți, ne întâlnim la Clubul de Carte Nobel pentru a discuta despre Ernest Hemingway, autorul care în anul 1954 a câștigat premiul Nobel pentru Literatură datorită măiestriei artei sale narative și a influenței pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan.

Pentru întâlnirea noastră, am ales să discutăm cu precădere despre romanul „Adio, arme!”, dar cu siguranță vom extinde discuția și înspre alte romane ale autorului, cum ar fi „Bătrânul și marea” sau „Pentru cine bat clopotele”.

Cu mențiunea că nu obișnuim să facem critică literară în adevăratul sens al cuvântului, vă așteptăm cu drag și plini de curiozitate să analizăm aceste opere împreună, dintr-o perspectivă personală, subiectivă și sinceră.

Dacă ați citit (și) alte opere ale scriitorului, cu atât mai mult puteți să vă aduceți aportul, participând. Dacă nu ați lecturat încă nimic semnat de acest autor, dar doriți să fiți inspirați în a o face sau pur și simplu sunteți curioși, sunteți, de asemenea, bineveniți.

La Clubul de Carte Nobel ne propunem să citim, în fiecare lună, o carte a unui autor care a primit această distincție pentru literatură. Citim, iar apoi ne dăm întâlnire și discutăm pe îndelete despre experiențele noastre în ale lecturii.

Nu este nevoie de rezervare, luați-vă inima în dinți și haideți să povestiți cu noi chiar dacă nu ați reușit să terminați cartea!
Desigur, participarea este gratuita.

Clubul de Carte Cluj este o inițiativă AIVI – Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune și își propune să aducă în librărie, printre cărți, oameni pasionați de lectură dispuși să-și împărtășească opiniile și experiențele de cititor împreună cu ceilalți.

Vă așteptăm, așadar, printre cărți – să povestim despre cărți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.