Marţi, 17 decembrie 2019, ora 09:00 si 10:00, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 12

Spectacolul Fata babei și fata moșului

Proiectul „Dima Tineret”, aflat la a IV-a ediție, este coordonat de clasa de „Management Artistic”, în colaborare cu „Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic”. Concertele din cadrul proiectului se desfășoară de două ori pe an, în lunile decembrie și iunie și se adresează copiilor cu vârste între 5 și 18 ani, fiind organizate de studenții Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, regizori, instrumentiști, cântăreți, muzicologi, dirijori, compozitori și pedagogi.

Scopurile acestui proiect sunt deopotrivă educative și caritabile. În fiecare an banii adunați pe bilete sunt donați copiilor bolnavi, astfel că după edițiile anterioare s-au bucurat de fondurile noastre secțiile de pediatrie ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” și Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj.

În această a IV-a ediție ne îndreptăm atenția spre secția de Neurologie Infantilă din cadrul Spitalului Județean de Urgență pentru Copii, Cluj-Napoca.

Tipologia spectacolelor este adaptată la trei categorii de vârstă, însă niciuna dintre ele nu este exclusivă, atât copiii cât și adulții sunt bineveniți la oricare spectacol. Domeniul artistic este o ramură importantă care contribuie la educarea emoțională, cognitivă și socială a copiilor.

Coordonați de Conf. Univ. Dr. Oana Bălan-Budoiu, studenții au inventat trei concepte inedite prin care copiii sunt ajutați să pătrundă în muzica clasică.

Universul magic al poveștilor lui Ion Creangă dobândește noi valențe, printr-o inedită creație muzicală și teatrală. Cu ajutorul notelor, povestea Fata babei și fata moșului, mult îndrăgită copiilor, prinde o nouă formă pe scenă.
Compozitorul operetei este Florin Comișel (1922-1985), iar aranjamentul instrumental a fost realizat de către Flaviu Mogoșan. Libretul ce stă la baza acestui spectacol îi aparține lui Cezar Țipa, cel care a dat naștere atâtor personaje neașteptate, fascinând copiii și adulții.

Știmele interpreților au fost ușor readaptate de studenții secției Compoziție anul III: Debora Grămesc, Alexandru Cozaciuc și Veress Gáspár.

Bagheta dirijorală aparține colegilor Clara Bobiș (anul III) și Dimitrii Chiricov (anul II)

Scenografia spectacolului a fost realizată de Daria Popp, studentă în anul II la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Regizor: Bianca Luiza Nica

Spectacolul mai are o reprezentatie in data de 18 decembrie 2019, de la ora 11:00.