Joi, 17 iunie 2021, ora 20:00, online

Acces gratuit

Exeunt – spectacol online, regie: Bobi Pricop

Șase oameni așteaptă de mult timp, în locuințele lor, un viitor în care se vor putea întâlni și vor fi împreună. Singurătatea se adâncește și scoate la iveală nostalgii, anxietăți, frici. Însingurarea îi forțează să descopere noi moduri de exprimare, la care apoi vor fi nevoiți să renunțe.
Exeunt (lat. exeo – ei/ele ies, folosit frecvent ca indicație pentru ieșirea din scenă a unui grup de actori) va fi pentru ei ieșirea din intimitate. Drumul către un viitor împreună e o redescoperire a lumii, o călătorie de la o minte prăbușită în sine la o minte colectivă, un traseu la capătul căruia, într-un spațiu comun, componentele unui același organism se vor lega, rând pe rând, una de cealaltă.
Conceput și creat colectiv în aprilie-mai 2020.
Vârstă recomandată: 14+
Reprezentație în cadrul proiectului Laborator de creație și experiment, prin care ne propunem să vă familiarizăm cu procesele artistice care stau la baza spectacolelor noastre.
Reprezentația va fi urmată de prezentarea procesului de lucru de către o parte din echipa artistică.
Spectacolul va putea fi vizionat online, pe paltforma HowlRound Theatre Commons: https://howlround.com/…/livestreaming-performance-exeunt
Laborator de creație și experiment este un proiect Reactor de creație și experiment, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.