17 noiembrie Necântate

Joi, 17 noiembrie 2016, ora 20:30, Cotton Club, str. 1 Decembrie 1918, nr. 35-37

Pret bilet: 30 lei

Spectacolul Necântate

Anul acesta, Alina provoacă la o altfel de întâlnire publicul din Cluj-Napoca cu un exercițiu de stare și de bucurie. În plus, cu această ocazie, va avea loc și lansarea cărții pentru copii “Aventurile rățoiului Adalbert”

Alina Manole nu cântă de una singură pentru ca a decis, demult, că muzica ei trebuie să ajungă la spectator așa cum o are în minte atunci când o scrie: cu detalii instrumentale, cu pasaje de trompetă sau de pian, cu stopuri și poze, cu construcții de stare. În aceste condiții, o parte dintre piesele pe care le scrie stau cuminți și așteaptă de ani de zile întâlnirea cu publicul. Există însă excepții, când artista alege să prezinte acele piese Necântate sau rare ca audiție de public. Aproape niciodată în orașele din țară, unde și așa ajunge rar…

„La primul concert al Necântatelor m-am simțit cumva…de capul meu. Ca în vremea în care cântecul nu venea cu standardele pe care cumva singură mi le-am impus. În București au fost două astfel de apariții, anul trecut și anul acesta. Hai să zicem că m-am obișnuit. Clujul mă intimidează însă. Aici ajung oricum rar. Să ajung și cu istoria mea…mă întreb pe cine o să intereseze cum s-au creat cântecele, când le-am cântat prima dată, ce povești au în spatele lor. Așa că să-mi țineți pumnii să fac față valului de emoții. Sinceritățile sunt acolo cu siguranță! A! Va fi și rățoiul Adalbert cu mine, îl prezint pentru prima dată clujenilor!” – spune Alina Manole, fata cu Luna Patrată și cu povești magice de împărțit.

Alina Manole este o excepție în sine de la rețeta muzicală a artiștilor de-acum. Nu cântă despre Dragostea perfectă, se plimbă în voie prin viețile celor care o ascultă și vindecă pe cât poate urmele iubirilor reale sau închide în cutii amintiri cu amanți și relații interzise. Revenirea sa pe scenă, după ani petrecuți în „regimuri corporatiste” a însemnat, în urmă cu 10 ani, o redefinire de drum de viață. Poate și de aceea muzica ei este de esență tare, concentrată, adâncă. Prin cele 4 albume de până acum (Luna Pătrată, Cu Drag, Dragoste în 3, Fericirea de Luni) a definit un stil muzical cu amprentă puternică. De curând, și oarecum surprinzător pentru cei care o cunosc doar drept cea-care-cântă-despre-lucruri-interzise, artista a lansat o carte de povești, “Aventurile Rățoiului Adalbert” (disponibilă în Librăriile Cărturești și Emag).

Rezervări la 0747.26.88.66 (dupa ora 12:00)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.