18 ianuarie Rosmersholm

Vineri, 18 ianuarie 2019, ora 18:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. E. Isac, nr. 26-28

Pret bilet: 30 lei

Rosmersholm, de Henrik Ibsen

Nimeni nu se află la adăpost de propriile vinovății. Ele stau pitite după uși, se ascund în cenușa din șemineu, se oglindesc în reflecția chipului nostru în geam. Chiar și când vorbim, chiar și când tăcem, vina stă agățată de noi ca un palton ud de la ploaie. Și atunci cum putem să ne întâlnim cu celălalt fără mirosul ăsta perpetuu de mucegai? Încercăm să deschidem ferestrele și să aerisim tot ce ne trage înapoi. Să spălăm podele, să ardem presentimentele. Să strigăm și să speriem spiritele binevoitoare sau răuvoitoare. Să alergăm până când rămânem fără suflu și fără gânduri. Apoi să-l luăm în spinare, ca pe un sac, pe cel pe care îl iubim, să-l eliberăm și pe el.

Moarte tuturor lucrurilor care nu-i lasă pe cei doi iubiți să se întâlnească. Asta e Rebekka. La Rosmersholm, ea face ravagii. Pentru a se întâlni cu bărbatul pe care și l-a ales. Fără regrete… Însă nu există uitare, nici adăpost pentru cel hăituit de vină. În imensa casă a lui Dumnezeu, ce reprezintă domeniul Rosmersholm, ea și Rosmer sunt cuplul originar în vecii vecilor măcinați de pierderea inocenței. Cu iubire, însă fără credință, fără încredere, cei doi se zbat ca niște păsări care au văzut moartea. Mereu pe punctul de a ceda. Păsări cu aripi rupte. Kroll este numai o joardă a lui Dumnezeu care încearcă să îi aducă înapoi, sub călcâiul patern, amintindu-le că vei putea mereu să fugi, dar niciodată să te ascunzi cu adevărat.

durata 3 h 30′ cu pauză

regia Andriy Zholdak

Data premierei: 24 martie 2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.