18 mai Ştafeta Ciclistă pentru SM

Joi, 18 mai 2017, ora 15:00, Casino Centru de Cultura Urbana, Parcul Central Simion Bărnuțiu

Ştafeta Ciclistă pentru SM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, Asociația de Scleroză Multiplă România organizează un tur ciclist prin cele mai importante orașe din Romania, iar in parteneriat cu Centrul SMile, acesta va ajunge și la Cluj-Napoca.

Deviza mondială a ediției 2017 a World MS Day este “Life with MS” (Viața cu SM), iar susținătorii cauzei sunt invitați să se alăture ștafetei prin efectuarea, pe biciclete, a unui traseu ce ocolește parcul mare.


Dacă nu aveți biciclete, vă așteptăm la locul de sosire a biciliștilor, în foisorul din fața Cazinoului, unde toți participanții la eveniment vor primi din partea organizatorilor post-it-uri personalizate în formă de floare, pe care se poate scrie un mesaj de încurajare pentru persoanele afectate de scleroză multiplă. Post-it-urile vor fi colectate, fotografiate, iar cele mai sugestive vor fi incluse în albumul de eveniment.

În cadrul evenimentului, cei interesați vor putea testa “bicicleta cu SM” și vor putea participa la o serie de trei ateliere dedicate pacienților cu SM (kinetoterapie, psihoterapie de grup și asistență socială).

Mai multe detalii despre desfășurarea ștafetei, puteți găsi aici:
http://sclerozamultipla.ro/implicate/campanii/stafeta-ciclista-sm/stafeta-ciclista-sm-2017/descriere-generala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.