18 noiembrie Motanul încălțat

Sambata, 18 noiembrie 2017, ora 11:00, Opera Nationala Romana, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 15/ 20 lei

Motanul încălțat, de Cornel Trăilescu

Operă pentru copii în trei acte și un prolog, pe un libret de Tudor Mușatescu și Nina Stoiceva, inspirată din basmul omonim de Charles Perrault

Cu adevărat receptivi la curiozitatea și energia care caracterizează vârsta copilăriei, realizatorii acestei producții – regizorul Traian Savinescu, dirijorul Adrian Morar și scenograful Viorica Petrovici – și-au propus să aducă în fața micilor spectatori, dar și a părinților sau bunicilor, opera Motanul Încălțat a lui Cornel Trăilescu, în ipostaza unui spectacol de teatru în teatru. Astfel, povestea istețului Motan Cotoșman este prezentată familiei regale de către o trupă de actori ambulanți, în onoarea micului prinț. Nu doar nobilii de pe scenă vor lua parte la minunatul act artistic, ci și cei mici din sala de spectacole a Operei Române Clujene, urmărind scene care se fac și se desfac în ritm alert, chiar jucăuș și la vedere și devenind – chiar la modul pasiv – complici ai acestuia.

Artiștii noștri dau viață și sunet lumii de basm în care Motanul – alias ,,Cotoșman” – își transformă tânărul ,,stăpân” și prieten – pe Ionică – în voievod. Reușește acest lucru abia după ce salvează viața Împăratului, a slujitorilor ținuți captivi de către Marele dregător, păcălește Căpcăunul, îi obține lui Ionică un castel și îi aduce o soție – pe frumoasa Domniță. La nunta din finalul basmului iau parte și Albă-ca-Zăpada, cei șapte pitici, Scufița Roșie, lupul, Capra cu trei iezi, Ileana Cosânzeana și al ei Făt-Frumos. Bucuria este pentru toți!

Recomandare de vârstă: 5+

Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 13.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.