18 octombrie Fiii și fiicele lui Brâncuși

Duminica, 18 octombrie 2015, ora 16:00, Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse, nr. 59-61

Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie (Actul I)

Un proiect de Alexandra Croitoru în colaborare cu Cristian Alexa, Brynjar Bandlien & Manuel Pelmuș, Teodor Graur, Monotremu, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Napoleon & Ștefan Tiron, SubREAL, SUPER US

Transformarea lui Constantin Brâncuși într-un adevărat cult în România poate fi urmărită pe parcursul diferitelor perioade istorice în care formarea mitologiei brâncușiene fie funcționa în tandem cu ideologia naționalistă, fie legitima într-un fel sau altul o imagine „de export” a României, sub forma unui brand „universal”. Proiectul Alexandrei Croitoru despre mitul lui Brâncuși în România s-a dezvoltat în ultimii ani într-o cercetare care cuprinde atât o documentare a proiectelor artistice chestionând canonizarea lui, cât și deslușirea unui cadru mai larg teoretic al mecanismelor prin care se inserează mitul artistului în discursul elitist despre cultura românească și, în egală măsură, în contextul populist al etno-naționalismului. În oricare dintre situații, Brâncuși devine un reprezentant supraexpus al unei narațiuni monolitice despre arta românească, marcată de „anxietatea influenței” și de dorința de a-și legitima originalitatea într-un canon universal al artei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.