18 octombrie Werther

Duminicã, 18 octombrie 2015, ora 18:30, Opera Națională, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 24

Werther revine la aproape nouă decenii de la prima sa montare pe scena Operei clujene din anul 1928.

Werther reprezintă o inițiativă cultural-artistică de mare însemnătate, proiectul fiind o colaborare între instituția lirică din Cluj și o echipă regizorală franceză, reputată pentru punerea în scenă a ”fenomenului wertherian”.

Caracterul deosebit al evenimentului premierei este completat de două momente festive: reamplasarea Stemei României Unite pe frontispiciul sălii de spectacol a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, după o absență de 67 ani și onorarea mezzosopranei Viorica Cortez la împlinirea a 50 de ani de la debutul său pe aceeași scenă. Premiera operei ”Werther” respectă tradiția evenimentelor lirice mai puțin convenționale ale Operei Române din Cluj, evenimentul fiind pus în scenă în interiorul teatrului liric și totodată transmis live pe ecrane LED instalate în Piața Unirii, marcând închiderea Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane, un eveniment organizat de DWNT – Asociația Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord, parteneri ai instituției.

Spectacolul-premieră, pregătit în doar câteva luni de muncă intensă pe scenă, în culise și în ateliere, este creația regizorului Nadine Duffaut și a scenografului Louis Désiré, care au stabilit o strânsă relație de colaborare cu dirijorul József Horváth, Vocal Coach Viorica Cortez, Asistentul de regie Tiberius Simu și soliștii ambelor distribuții ale spectacolului: Călin Brătescu și Hector Lopez (ambii interpreți ai lui Werther), Iulia Merca, Cristina Damian și Maria Jinga (Charlotte), Cristian Hodrea, Horațiu Ruști (Albert), Petru Burcă, Șimonfi Șandor, Florin Pop, Sergiu Colțan, Beniamin Pop, Florin Sâmpelean, Diana Țugui, Lucia Bulucz, Oana Trîmbițaș, Alexandru Potopea, Tatiana Oltean, Bogdan Nistor, Alexandra Hordoan, precum și Corul de Copii Junior VIP, coordonat muzical de Anca Mona Mariaș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.