18 septembrie – 2 octombrie 2020, ora 18:00, Cluj Art, str. Paul Chinezu, nr. 4

Intrarea liberă

Salonul de toamnă al artiștilor plastici – expoziție de pictură

Expoziția de pictură Salonul de toamnă al artiștilor plastici, număra peste 120 de lucrări a 68 de artiști din toate colțurile țării, care pot fi admirate la galeria Cluj Art.

Evenimentul este organizat de galeria Cluj Art, fiind prima expoziție care deschide sezonul artistic de toamnă. Curatori vor fi Camelia Moritz, artist plastic și Dorel Găină, profesor universitar doctor la Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca.

Cluj Art își propune să promoveze pe toți cei care au potențial și doresc să se facă remarcați pe scena artistică, fie că dețin studii în domeniu sau nu. De aceea, în cadrul Salonului vor încânta privirea și simțurile publicului și 4 tineri artiști cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani. Aceștia merită să fie încurajați să continue să creeze și să-și fructifice potențialul pe care au demonstrat că îl au, astfel că va fi organizat un spațiu dedicat în exclusivitate lor pe perioada desfășurării Salonului de Toamnă.

„Cu toții am simțit, mai mult sau mai puțin, schimbările ce au avut loc în ultima perioadă, iar arta a făcut ca această realitate dură să fie mai suportabilă. Dorim ca prin acest eveniment să ajutăm la conștientizarea importanței artei și a artiștilor în viețile oamenilor, dar și aducerea împreună a culturilor personale ale fiecărui artist și să ajutăm la formarea punților culturale prin care să promovăm arta.”, a declarat Eugen Moț, proprietar al galeriei ClujArt.

Expozanți Salonul de Toamnă al Artiștilor Plastici

  • Afetelor Elena –Târgu Neamț
  • Al-Badi Beatrice-Eliss-Sevilla, Spania
  • Alăzăroae Constantin, Deva
  • Alba (Matei) Andreea-Veronica, Deva
  • Apahidean Margareta
  • Axinte Raluca, Brașov
  • Baba Istvan, Cluj-Napoca
  • Bădăluță Iolanda, Suceava
  • Bârsan Mircea-Dorin, Cluj-Napoca
  • Berciu Maria, Baia-Mare
  • Bissinger Elena-Beiuș
  • Buftea Elena-Moinești
  • Burcin Andreea Violeta-Constanța
  • Burzo Simona-Cluj Napoca
  • Cătuneanu Cristina-București
  • Ciucă Ramona-Maria – București
  • Coatu Roxana-Bârlad
  • Crișan Lavinia Tatiana-Cluj Napoca
  • Crișan Livia-Iași
  • Csata Helga
  • Cușmir Ionela-Florina-Cluj Napoca
  • Dan Vera-Cluj Napoca
  • Dragoș Cerasela-București
  • Drăghici Felicia-Sibiu
  • Frum Mariana-Sibiu
  • Giurgiu Dan-Cluj Napoca
  • Guță Daniel-Sibiu
  • Ilyes Baby-Cluj Napoca
  • Ion Alexandru-Hârșova
  • Jula Mariana-Bistrița Năsăud
  • Kin Ladislaus-Urziceni
  • Kostyal Adela-Cluj Napoca
  • Kruppa Tunde-Cluj Napoca
  • Lihăt Cristina Claudia-Sânnicolau Mare
  • Macaria Claudia-Cluj Napoca
  • Mazarache Oana-Suceava
  • Milîi Irina-București
  • Mohailla Katalin-Reghin
  • Mariana Montegaza-Craiova
  • Morea Denisa-Cluj Napoca
  • Munteanu Raluc-Constanța
  • Murgescu Aurora-Câmpina
  • Murzea Sanda-Doina-Hunedoara
  • Oanță Alina-Craiova
  • Oțoiu Irina-Cluj Napoca
  • Pantea Diana-Loredana-Deva
  • Pantea Dorina-Maria-Deva
  • Pădurean Alexandra-Cluj Napoca
  • Pojar Anica-Cluj Napoca
  • Pop Adrian Ionut Virgil-Marghita
  • Popescu Florentina-Maria-București
  • Predică Eugenia-Pitești
  • Preja Voicu-Dumitru-Sebeș
  • RaduStela Marinela-Deva
  • Rotomeza Medvedov Gabriel-Râmnicu Vâlcea
  • Rusu Mădălina-Iași
  • Strenger Adriana-Lipova
  • Tacu Simona-Râmnicu Vâlcea
  • Tersanszki Cornelia-Bistrița
  • Trandafir Viorel-Drăgășani
  • Trifa Aurora-Alba Iulia
  • Vană Cornel-Turda
  • Zană Alexandru-București
  • Ziegler-Groza Dana-Arad

Copii:

  • Chita Iulia-Maria Cluj Napoca
  • Iftode Danalache Maria-Elena-Iași
  • Maierean Andra-Bistrița
  • Pennazio Andrei-Iași

Expozitia Salonul de toamnă al artiștilor plastici poate fi vizitată de toți iubitorii de frumos până în 02 octombrie 2020.