18 septembrie Expozitia Markó şi continuatorii

Duminica, 18 septembrie 2016, ora 10:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Markó şi continuatorii – peisajul idealizat în pictura maghiară a secolului al XIX-lea

Creaţia artistică a lui Markó Károly Senior (1793-1860) a fost modelată de clasicism şi romantism: concepţia sa plastică a fost marcată atât de îmbrăţişarea idealurilor Antichităţii, cât şi de dorinţa de a explora viaţa sufletească a artistului. De asemenea, lucrările sale vădesc influenţa unor mişcări artistice anterioare, aşa cum o demonstrează, de exemplu, apropierea vizibilă de peisajele eroice ale francezului Claude Lorrain. Ceea ce a pictat erau, în aparenţă, compoziţii academice care au urmat tradiţiile, în timp ce schiţele şi studiile sale relevă toate acele noi eforturi care își puseseră amprenta pe cele mai recente evoluţii înregistrate în pictura de peisaj, care, la acea vreme, începea să se contureze ca un gen artistic în sine. Se crede că, la fel ca şi contemporanii săi, a executat la faţa locului lucrările pe suport de hârtie, direct în faţa motivului reprezentat, şi a continuat să lucreze întreaga compoziţie în interiorul atelierului.

Şi-a început cariera la Cluj şi Pesta, unde a urmat studii pentru a deveni inginer, întrucât în vremea aceea nu exista în ţară o formă de pregătire artistică instituţionalizată. În anul 1822, şi-a continuat instrucţia la Academia din Viena şi în acest loc a înflorit în el dorinţa de a călători în Italia. A ajuns la Roma în 1832. A primit numeroase comenzi de-a lungul anilor, mai ales din partea aristocraţilor şi a monarhilor, precumpănitor pentru scene biblice şi mitologice, deşi îşi descoperea tot mai mult propria „voce” artistică în reprezentarea peisajului. A fost, totodată, pasionat şi de scenele de gen, inspirate din viaţa oamenilor simpli.

A lucrat la Pisa, apoi la Florenţa, pentru o lungă perioadă de timp, şi a trimis picturi la expoziţiile Societăţii Artistice din Pesta. În 1848, s-a mutat la Villa l’Appeggi de lângă Florenţa. Din rândul discipolilor săi au făcut parte şi italieni, precum şi propriii copii, Károly cel Tânăr, András, Ferenc şi Katalin. A fost, de asemenea, o gazdă primitoare pentru maghiari, printre care s-au numărat şi Kovács Mihály, Molnár József şi Ligeti Antal. Acesta din urmă a continuat să fie – alături de Telepy Károly – cel mai fidel moştenitor al concepţiei sale artistice asupra peisajului.

Peisajele în baiţ de nucă executate în anii 1850 s-au distanţat complet de viziunea originală, prin liniile lor învolburate, trasate spontan. Ele nu sunt însă schiţe, ci lucrările încrezătoare, mature ale unui artist care înregistra rapid impresiile generate de priveliştea naturală, într-o manieră aproape rutinieră. Ca semn al unei tulburătoare zbateri interioare, metoda de articulare compoziţională a picturilor sale de mari dimensiuni urma regulile academice, într-o formă ce aducea mai mult cu precizia unui inginer.

A vizitat Ungaria în 1853, unde a fost întâmpinat de artişti şi critici entuziaşti. Picturile realizate în ţara sa natală se numără printre cele mai frumoase reprezentări ale marii puste maghiare. După moartea sa, în 1872, i-a fost acordată o onoare deosebită, când unul dintre autoportretele sale, o donaţie a fiului său, Markó Károly cel Tânăr, a devenit parte integrantă a galeriei de portrete din cadrul prestigioaselor Galerii Uffizi de la Florenţa. Lucrările sale pot fi regăsite, printre alte locaţii, în colecţiile publice din Viena, Bratislava, Kosice, Barcelona, Copenhaga şi Ciudad de México. Selecţia lucrărilor aflate în expunere a fost operată de Hessky Orsolya, cea mai mare parte a materialului provenind din colecţia Kovács Gábor, cu adăugarea a trei piese din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, alături de picturi şi lucrări de artă grafică de la Galeria Naţională Maghiară.

Program de vizitare:10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.