19 decembrie Concert de Colinde Românești

Luni, 19 decembrie 2016, ora 19.00, Auditorium Maximum, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 5

Preț bilet: 30 lei

Concert de Colinde Românești

Pentru al patrulea an consecutiv, instrumentiștii Filarmonicii de Stat Transilvania, soliști ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca și Corul de copii ‘’Junior V.I.P.’’ se vor întâlni pe scenă pentru a-i colinda pe clujeni în prag de Crăciun.

Sub bagheta dirijorului Cornel Groza vor concerta corul Cappella Transylvanica, Orchestra Academică Transilvania, soprana Diana Țugui, tenorul Tony Bardon și baritonul Cristian Hodrea. Acestora li se alătură Corul de copii Junior V.I.P., dirijor Anca-Mona Mariaș. Colindele vocal-simfonice din program au fost prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian Bence-Muk.

Concertul de colinde românești este un eveniment organizat în scop caritabil de către un grup de companii clujene și Clubul Rotary Cetățuie, fiind derulat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Fondurile adunate se vor dona Asociației „Christiana’’ Cluj, care acordă asistenţă socială, medicală şi educativă copiilor orfani sau proveniţi din familii dezorganizate.

‘’Acum patru ani când, împreună cu mai mulți prieteni și colaboratori, am pus prima oară la cale acest concert, am pornit de la dorința de a împărți bucuria Crăciunului cu cei din jur și cu cei mai puțin binecuvântați de soartă. Am fost fericiți să vedem o mare deschidere din partea artiștilor și profesioniștilor Filarmonicii și Operei clujene, talentul lor reușind să transforme visul nostru în realitate. Sperăm ca acest concert, care se bucură de la an la an de un interes tot mai mare la public, să devină o tradiție a Clujului’’, a declarat Timotei Giurgi, director al companiei EuroSpeed și inițiator al acestui eveniment.

Potrivit compozitorului Cristian Bence-Muk, prelucrarea colindelor a reprezentat o mare provocare componistică. ‘’Dat fiind faptul că, la momentul inițierii acestui proiect nu exista un astfel de format aplicabil  colindelor tradiționale românești, s-a impus inventarea, respectiv crearea unui cadru sonor adecvat, inedit’’, a explicat Cristian Bence-Muk.

Acesta a orchestrat, în fapt, 19 colinde românești, 16 dintre ele fiind prezentate publicului clujean în spectacolul de luni: „Colo sus pe vremea ceea’’, „Steaua sus răsare’’, „Sus la poarta raiului’’, „Maria se preumbla’’,  „În orașul Vifleem’’, „Moș Crăciun’’,  „O, ce veste minunată!’’, „Iată vin colindătorii’’, „Doamne, a Tale cuvinte’’, „Minunea din Cana Galileea’’, „Nouă azi ne-a răsărit’’, „Cerul și Pământul’’, „Sus la ‘naltul ceriuluiu’’, „Din an în an’’,  „Noi în seara de Crăciun’’ și „Astăzi S-a născut Hristos’’.

Concertul mai include colinde cântate de Corul de copii Junior V.I.P.: „Hai să colindăm!’’,  „Legănelul lui Iisus’’, „Răsărit-a Răsăritu’ ’’, „Iarna Balerina’’, „Quem vidistis pastores?’’, „Greensleeves’’, „Visează Crăciunul…’’ și „Ce vă dorim?’’.

‘’Un proiect izvorât din dorința de a aduce ceva nou – diferit și original – în modul de prezentare a colindelor tradiționale religioase, atât de așteptate și dorite în fiecare an de întreg neamul românesc  (proiect demarat curajos, dar și cu oarecari emoții, de câțiva entuziaști ai „înnoirii”, în care însumi m-am implicat cu disponibilitate maximă) ajunge, iată, la cel de-al patrulea an al existenței sale. Prin impactul neașteptat și interesul ascendent pe care l-a produs în rândurile marelui public, evenimentul tinde să devină un adevărat „patent modern” al manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă. Concertul din acest an, cuprinzând o selecție din prelucrările realizate de compozitorul Cristian Bence-Muk în ultimii ani, se bucură de prezența unor artiști reprezentativi ai scenei muzicale clujene. Soliști, orchestranți, coriști – fie copii sau maturi – își pun în joc talentul și disponibilitatea artistică spre a aduce în sufletele celor care trăiesc în credință și adorație Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, raze de lumină și bucurie. Și, dacă adăugăm scopul umanitar al organizării acestui concert, încasările fiind destinate unor copii aflați în suferință, putem afirma cu tărie că se împlinește creștinescul îndemn, regăsit în versurile unui îndrăgit cântec de Crăciun: <<Și nu uita, când ești voios, române, să fii bun!>’’, a spus dirijorul Cornel Groza.

Biletele pentru concert se pot cumpăra de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional, de la standul Iulius Mall (lângă Centrul Info) și de pe biletmaster.ro.

Vă invităm și în acest an să trăiți alături de noi magia Crăciunului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.