19 mai Expoziția Thomas Ditroi

Duminica, 19 mai 2019, ora 18:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

Expoziția Thomas Ditroi

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția Thomas Ditroi.

Ditroi Thomas (1950-2012), artist clujean emigrat în Israel, „se întoarce” după 46 de ani în urbea unde a crescut și a urmat studiile de specialitate. În 1973, după absolvirea Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu, expune în cadrul Bienalei dedicate tinerilor artiști, aceasta fiind și ultima sa participare la evenimente de acest gen din Cluj-Napoca. În Israel își continuă activitatea de creație și devine pedagog pentru tinerele generații de artiști. Își va dedica viața artei, așa cum a făcut și tatăl său, Ditroi Erwin, primul director al Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Această expoziție este nu numai o prezentare a creațiilor și a universului artistic al lui Ditroi Thomas, ci și o recuperare a memoriei unui artist care, deși s-a format în Cluj, din cauza regimului represiv a decis să ia calea exilului și să se consacre în afara României. Lucrările de pictură, desen și sculptură prezentate în cadrul expoziției de față reprezintă esența și coloana moștenirii sale lăsate posterității.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 19 mai 2019.

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10.00 – 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.