Joi, 19 octombrie 2023, ora 17:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21

Vechi biserici și catedrale clujene – lansare de carte

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la lansarea volumului „Vechi biserici și catedrale clujene”, ultimul volum din seria Explorăm Clujul Istoric aparținând profesorului Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, şi această lansare de carte va avea loc în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei,  în prezenţa invitaţilor speciali: prof. dr. Alina Monica Bărăian, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei, prof. univ. dr. Radu Ardevan, cercetător principal dr. Remus Câmpeanu, prof. dr. Laszlo Alexandru, prof. dr. Mihai Hasan şi dr. Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi amfitrion al evenimentului.

În cuvântul de deschidere al noului volum, Claudiu Pădurean argumentează necesitatea apariţiei acestei lucrări: «Povestea credințelor religioase și a lăcașurilor de cult ridicate de clujenii de diferite confesiuni este una frumoasă, care merită să fie cunoscută. Profesorul de istorie Vladimir‑Alexandru Bogosavlievici ne spune această poveste cu un talent greu de egalat. Veți afla din paginile acestei cărți istoria principalelor lăcașuri de cult ale orașului. Nu este vorba doar de clădirile care marchează țesutul urban al Clujului, ci și de comunitățile care au dat și dau viață bisericilor clujene. De aceea, parcurgerea acestei cărți reprezintă deopotrivă o călătorie imaginară în timp și un parcurs hagiografic care dezvăluie cititorilor detalii fascinante despre un oraș vechi, dar permanent tânăr, capabil să îi încânte atât pe oaspeți, cât și pe locuitorii săi».

La rândul său, profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, „Bogo” cum îl alintă apropiaţii, ne împărtăşeşte gândurile care au dus la tipărirea unei noi cărţi:

„Bogăţia unui oraş este dată de starea sa economică, dar şi de starea sa spirituală care e relevată de instituţiile educaţionale şi spirituale. În secolul al XVI-lea Clujul e denumit “oraşul comoară” datorită bogăţiilor sale materiale, dar şi spirituale şi confesionale(…) Oraşul nostru de azi are pe teritoriul său o serie de biserici şi cinci catedrale de diverse confesiuni, ceea ce denotă o mare toleranţă din partea locuitorilor săi şi relevă un grad superior de civilizaţie.

Făcând atâtea tururi istorice cu elevii sau diverse alte grupuri, inevitabil pe traseele mele mă intersectez cu edificii religioase ale oraşului, unele mai vechi, altele mai noi, cele mai multe având o istorie foarte bogată şi relevantă pentru oraşul nostru. Aşa că am socotit ca fiind benefic pentru publicul larg prezentarea principalelor locaşe de cult creştine”.