2-31 iulie Expoziție de Șahuri

02 – 31 iulie 2018, ora 08:00, Casa de Cultura a Studentilor, Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3

Accesul gratuit

Expoziție de Șahuri

Expoziția de Șah va cuprinde peste 100 de modele de piese de șah de pe întreg mapamondul…

Șah cu piese din lemn, șah cu piese din piatră cioplită, din marmură și din câte și mai câte alte materiale, toate ivite din creativitatea și spiritul artistic al iubitorilor sportului minții, adunate de pe diverse continente și expuse în holul central al clădirii Casei de Cultură a Studenților.

Posesorul formidabilei colecții de tipuri de șah provenite din întreaga lume este domnul profesor Emil Sitaru, care a avut amabilitatea de a accepta expunerea colecției sale, unică în România, sub forma acestei expoziții, dedicată Anului Centenar ”100 de ani de la Marea Unire”.

Suntem convinși că expoziția va uimi fiecare copil îndrăgostit de șah, care o va vizita, și, de ce nu?! fiecare adult.

Tocmai de aceea, luând în considerare caracterul ei original și atractiv, organizatorii acestui eveniment – instituția Casei de Cultură a Studenților și Academia de Șah Sitas, au convenit să mențină expoziția deschisă publicului larg cât mai mult timp, adică pe durata lunii iulie.

Expozitia ramane deschisa spre vizitare pana in data de 31 iulie 2018.

Vă așteptăm să vizitați expoziția!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.