Vineri, 02 octombrie 2020, ora 20:00, Reactor de creație și experiment, str. Petőfi Sándor nr. 4

Pret bilet: 30 lei

Sunt una dintre fortunate – regia: Lorand Maxim

“Sunt una dintre fortunate” este un spectacol despre sutele de mii de copii români care au crescut între două telefoane, între două pachete, care au suflat în lumânări aniversare pe video. Este despre mamelor lor care au plecat fără să se poată uita înapoi, care au îngrijit simultan bătrâni în Italia și copii în România, şi care au reuşit să găsească forța de a rămâne la suprafață într-un climat economic extrem de nesigur, atât acasă, cât și în ţările spre care au plecat. Este despre cei care au învăţat să trăiască între aici şi acolo.

La începutul anilor 2000, în căutare de mai bine, o femeie își împachetează câteva haine și pleacă în Italia, unde ajunge să lucreze ca badantă. Fiul ei de șapte ani rămâne acasă, în grija bunicii. Cu o privire intimă, Sunt una dintre fortunate dezvăluie secvențe din evoluția relației mamă-fiu, dar și parcursurile lor individuale.

Textul are la bază câteva din cele 50 de interviuri realizate în cadrul proiectului Anonimii Migrației – cu precădere în satele Carastelec, Hida și Marca, județul Sălaj.

Acest spectacol este o producţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Reprezentația face parte din Focus: Teatru documentar, umbrelă tematică prin care observăm cum este reflectată de artă lumea în care trăim.

Spectacol prezentat la Reactor și online, în regim livestream.

Bilet întreg – 30 lei
Bilet cu preț redus (pentru elevi, studenți, pensionari) – 20 lei
Bilete pentru vizionarea online: 25 lei

Biletele se pot cumpăra
-online: https://eventbook.ro/hall/reactor-cluj
– de la Reactor, cu o oră înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor rămase

Biletele electronice pot fi imprimate în regim propriu sau transferate pe smartphone, pentru a fi validate la intrare.

Vă aducem la cunoștință un set de reguli pe care spectatorii trebuie să le respecte, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu Sars-Cov2:

Pentru evitarea răspândirii coronavirusului, vă recomandăm achiziționarea biletelor online.
Echipa Reactor vă va indica, la intrare, locul dumneavoastră.
Se recomandă insistent ca persoanele care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) să nu participe la spectacol și să solicite modificarea sau anularea biletului prin platforma eventbook sau prin telefon la numărul 0753904752.
Accesul în spațiul de spectacol va începe cu 15 minute înainte de începerea reprezentației și se va face gradual, cu respectarea distanțării de minim 1,5 m.
Accesul spectatorilor în curte este permis doar după triajul observațional, prin măsurarea temperaturii cu termometru noncontact.
Obligativitatea purtării măștii de protecție se aplică de la intrarea în sala de spectacol, pe toată durata evenimentului, până la părăsirea spațiului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul.
Se recomandă dezinfectarea mâinilor cu substanțele puse la dispoziție de Reactor.
Se recomandă ca accesul în spaţiu să fie făcut cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m și cu respectarea marcajelor amplasate.
Se vor respecta fluxurile de intrare/ieşire, stabilite în vederea menţinerii distanţei fizice.
Se interzice consumul de mâncare şi băutură în spațiul destinat spectacolului, cu excepția băuturilor nealcoolice ambalate în recipiente individuale, cu capac,conform normelor în vigoare.

Prezentul regulament a fost întocmit în baza Ordinului nr. 3142/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus Sars-Cov-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.

Acest eveniment este prezentat în cadrul proiectului cultural Investigarea orașului. Laborator de teatru documentar, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest eveniment este co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca prin proiectul “Descoperă orașul”