20 mai Astrul nopții. Luna. Fazele lunii

Astrul nopții

Joi, 20 mai 2021, ora 17:00, online

Călători în Sistemul solar – Astrul nopții. Luna. Fazele lunii

Asociația Alegria, împreună cu Hipermarket Cora Cluj, vă invită la  evenimentul dedicat Astrului nopții, luna din cadrul proiectului educativ  “Călători în Sistemul solar”, ediția a II-a. Astrul nopții

“Lumina transcende spaţiul şi timpul – într-o dimensiune în care viaţa dă sens tuturor lucrurilor.” (Dumitru Găleşanu)

Obiectivele proiectului sunt:

Obiectiv educativ:  dezvoltarea abilităţilor de raportare critică la informaţii specifice astronomiei

Obiectiv social : familiarizarea grupului ţintă participant şi a clienţilor hipermarketului Cora cu elementele din zona astronomiei

Activitățile sunt dedicate copiilor între 6 și 17 ani.

Calendarul destinaţiilor propuse:

10 iunie : Sistemul solar. Soarele. Steaua noastră

24 iunie: Observarea telescopică a bolții cerești

15 iulie : Nava spațială

29 iulie : Viața de astronaut

Orarul activităţilor: joi, ora 17.00, postarea materialului video

Știați că luna trece prin 8 faze: lună nouă, semilună în creștere, primul pătrar, lună în creștere, lună plină, luna în descreștere, ultimul pătrar, semilună în descreștere.

Următoarea Superlună, respectiv când luna va fi cea mai apropiată de Pământ, va avea loc în 26 mai.

Despre toate acestea, precum și un mod DIY pentru realizarea unui sistem de constelații în miniatura veți putea învăța de la Carmina și Daniel.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați site-ul www.asociatiaalegria.ro, pagina de facebook https://www.facebook.com/asociatiaalegria sau să ne scrieţi la contact@asociatiaalegria.ro .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.