20 septembrie După cădere, Eva

După cădere, Eva

Marţi, 20 septembrie 2022, ora 20:00, Reactor, str. Petöfi Sándor, nr. 4

Accesul este liber*

După cădere, Eva – spectacol lectură  După cădere

de Ioana Sileanu, regia Tudor Dreve

Denisa, o tânără de 25 care conduce, plină de zel, o asociație activistă anti-avort. Când află că Eva a deschis în oraș o asociație a cărei voluntari însoțesc fetele vulnerabile la clinica de avort și le oferă sprijin, decide să o abordeze sub acoperire și să-i boicoteze centrul. Se preface că e însărcinată și că are nevoie de ajutorul Evei. Asociația Denisei, „Familia de mâine”, promovează abstinența și face lobby pentru schimbarea legii avortului, cu ajutorul deputatului Lăceanu, apropiat al centrului. Între timp însă, Denisa dezvoltă o dilemă morală proprie.

Ioana Sileanu a terminat masterul de scriere dramatică al Universității de Arte Târgu Mureș.

Piesa ei, „De sticlă”, a câștigat locul al doilea la concursul de dramaturgie EQUAL al Scena.ro. Piesa sa scurtă „Corp delict” a câștigat concursul de dramaturgie „eurOpinions’ a Teatrului 3G și a fost pusă în scenă într-un spectacol colaj împreună cu celelalte 4 texte câștigătoare. A contribuit la textul colaborativ „Dezvoltatorii”, montat în format podcast de Asociația Reciproca, regia Mihai Lukács, și cu textul „Oase puternice” și alte texte colaborative la spectacolul în 4 episoade „Munca. Supravietuire. Alienare”, montat în format podcast de Asociatia Reciproca, coordonatoare Nicoleta Esinencu, regia Petro Ionescu. Este finalistă a Festivalului DButanT, secțiunea dramaturgie, iar în 2021 textul „Lucrurile pe care le iubesc cel mai mult” a fost montat la Teatrul Studio, regia Gabi Cadariu.

*Accesul este liber, pe bază de rezervare la adresa de e-mail rezervari.reactor@gmail.com.

Ajuns deja la cea de-a VII-a ediție, Drama 5 este un proiect Reactor de creație și experiment care susține dezvoltarea dramaturgiei românești, printr-un program anual de rezidențe de scriere dramatică oferită unui număr de cinci autori. Programul se desfășoară sunt mentoratul Alinei Nelega, scriitoare și cadru universitar.

În luna septembrie sunteți invitați să descoperiți voci dramaturgice noi și puternice în spectacole-lectură bazate pe textele dezvoltate de rezidenții Drama 5 2022: Alex Mircioi, Anca Munteanu, Ioana Sileanu și Teona Farmatu. În octombrie va avea loc premiera spectacolului scris de rezidenta Ioana Toloargă.

Un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii, Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.