22 iulie Junior Summer University

Vineri, 22 iulie 2016, ora 10:30, Auditorium Maximum, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 3

Junior Summer University își redeschide porțile pentru 250 de elevi

Organizația Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” (OSUBB) demarează pentru cea de-a IX-a oară proiectul Junior Summer University. Deschiderea oficială a universității de vară pentru elevi va avea loc vineri, 22 iulie, începând cu ora 10:30, la Auditorium Maximum. Invitați la acest eveniment sunt: Rectorul UBB Ioan-Aurel Pop, Prorectorul Ioan Bolovan, Purtătorul de cuvânt Paul Fărcaș, precum și reprezentanți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și ai Consiliului Național al Elevilor (CNE).

“Junior Summer University” este un proiect educațional de tineret, implementat de Organizația Studenților din Universitatea “Babeș-Bolyai” (OSUBB), aflându-se la cea de-a IX-a ediție în anul 2016. Acesta impune o viziune de ansamblu, realistă și unitară privind calitatea de student în mediul universitar clujean. Proiectul va simula procesul de predare și evaluare în UBB, urmărind atât orientarea elevilor de liceu în mediul academic cât și familiarizarea acestora cu structura și mediul de învățământ superior, astfel încât aceștia să își aleagă în mod conștient facultatea pe care o vor urma. Scopul este promovarea învățământului superior la nivelul elevilor de liceu, absolvenți ai clasei a XI-a, având cadru educațional Universitatea “Babeș-Bolyai”.

Organizaţia Studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” (OSUBB) este o organizație cu rol de reprezentare studențească, cu o tradiție în acest domeniu de 18 ani. OSUBB este o organizație non-profit care, alături de Universitatea Babeș-Bolyai, promovează multiculturalismul, susține crearea unui mediu universitar caracterizat prin calitatea serviciilor educaționale oferite studenților, militează pentru apărarea valorilor democrației și susține reprezentarea legitimă a studenților, bazată pe evaluarea obiectivă a nevoilor reale ale acestora.

Contact: 
E-mail: ionescurares@rocketmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.